Anumite schimbări importante la nivelul societății pot fi realizate numai prin planuri pe termen lung – este de părere actrița de origine romă, Zita Moldovan, care știe foarte bine că sclavia la care a fost supusă comunitatea sa, timp de cinci sute de ani, nu poate fi ștearsă cu buretele ca și cum nu s-ar fi întâmplat, chiar dacă nu avem prea multe detalii specifice despre acest fenomen și nu vorbim despre asta. Artista a vorbit deschis despre problemele comunității sale, pentru soluționarea cărora încearcă să acționeze în toate domeniile: în lumea teatrului, a televiziunii și a opiniei publice.
Am văzut pe pagina D-voastră de socializare că ați postat un eveniment legat de protestul din 28 iulie de la București față de manifestările rasiste, care vizează comunitatea romă din Ucraina, Italia și România. Veți participa și d-voastră la acest protest?
Da, într-adevăr, am promovat acel eveniment, în semn de protest față de manifestările anti-rome care au avut loc în ultima perioadă în Italia și Ucraina. Din păcate nu sunt singulare, astfel de incidente au avut loc frecvent în mai multe țări europene, în care romii sunt considerați paria societății. Din păcate și în România au avut loc, chiar dacă la un alt nivel, cum a fost la Hădăreni, dar și altele. Adevărul este că atitudinea rasistă față de romi există, atât în România cât și în celelalte țări al UE.
Ați avut o inițiativă foarte interesantă, ați fondat împreună cu alte două actrițe trupa de teatru Giuvlipen, prin ale cărei producții prezentați aspecte din viața femeilor rome. Care este cea mai gravă problemă cu care se confruntă ele și ce rol poate să aibă feminismul în combaterea discriminării?
Trupa Giuvlipen a fost fondată în anul 2014, iar inițiativa aparține colegei mele, Mihaela Drăgan. Împreună cu ea am înființat această trupă de teatru feministă romă, unică în lume. Noi, în spectacolele noastre, într-adevăr, vizăm problematica femeii rome, care nu este singulară din păcate, sunt mai multe probleme pe care încercăm să le abordăm, să vorbim despre ele. Vrem să aducem în fața publicului și subiecte mai puțin cunoscute, subiecte tabu sau mai puțin discutate.
Unul dintre spectacolele noastre, Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?, prezintă fenomenul rasismului prin prisma unei întâmplări reale, al cărei personaj principal este o fată din județul Harghita care s-a sinucis. Presa și opinia publică din vremea aceea a acuzat părinții fetei, tradiționalismul lor, pentru care fiica lor nu putea frecventa școala. Dar nu au văzut dedesubturile problemei, care au fost, de fapt, unele discriminatorii și care au dus până la urmă la producerea tragediei.
Dar avem și o altă producție de care suntem foarte mândri, un spectacol care a avut recent premiera și va fi reluat din toamnă, se numește Kali Tras și tratează – pentru prima dată în teatrul românesc – problematica Holocaustului romilor din România.
Iată un alt fapt istoric despre care știm foarte puțin….
Cine va urmări acest spectacol va pleca mult mai informat. Trebuie să recunosc că, și eu însămi, deși sunt actriță de etnie romă, am știut foarte puține lucruri despre Holocaustul romilor. Despre aceste lucruri nu se discută, nu se învață în școală, despre ce s-a întâmplat atunci în vremea sclaviei romilor. Știm foarte bine că în România au fost 500 de ani de sclavie, poate ea mai lungă perioadă de sclavie din istoria omenirii. Sunt lucruri despre care eu nu am știut, am aflat foarte târziu deși sunt de etnie romă, deci se presupune că ar fi trebuit să știu. Dar eu în școală nu am învățat despre aceste aspecte, acasă nu mi-a povestit, nu am avut alte surse de informații. A trebuit să mă documentez singură, abia când am ajuns în niște cercuri activiste am reușit să am acces la informațiile de acest gen.
Noi am avut curajul să facem acest spectacol despre sclavia și Holocaustul romilor, în primul rând pentru noi, toți care jucăm în spectacol suntem artiști romi profesioniști, iar în al doilea rând și pentru ceilalți, ca să cunoască problema asta și să conștietizăm de ce sunt atât de multe decalaje între romi și populația majoritară.
Experiența ne arată că, ori de câte ori se întâmplă ca romii să comită o infracțiune, romii sunt considerați principalii vinovați pentru că nu își educă copiii, că nu îi trimit la școală, că nu vor să muncească, etc. Dar acestea sunt aspecte de suprafață, însă, dacă aprofundăm puțin problema, vedem că toată istoria romilor a fost una de opresiune, în care ei au suferit foarte mult și de acolo provine acest decalaj.
Știu că, împreună cu actorul Sorin Sandu, sunteți și realizatorul unei emisiuni difuzate de un post de televiziune comercial, unde prezentați povești de succes ale romilor. Eu nu sunt de etnie romă, dar mă deranjează acel ”și” din titlul emisiunii: Și eu m-am născut în România – se numește emisiunea. Consider că, noi, minoritățile nu trebuie să ne cerem scuze în permanență pentru faptul că ne-am născut aici, la fel ca toți cetățenii acestei țări. Înțeleg bine sau interpretez greșit acest titlu?
Într-adevăr, prezint această emisiune împreună cu colegul meu, Sorin Sandu, avem ceva vechime în prezentarea emisiunilor cu și despre romi, de aproximativ 10-12 ani ne ocupăm de acest subiect. Titlul emisiunii s-a schimbat de mai multe ori, la început s-a numit Caravana Romilor, apoi au urmat mutări de la o televiziune la alta, în prezent avem emisiunea la postul Național TV, un post privat, cu o politică editorială proprie.
Eu, în calitate de prezentator al emisiunii, pot să intervin în producție, să propun idei, să colaborez în unele etape ale realizării emisiunii, dar decizia finală nu îmi aparține, deci nu pot nici să spun că de mâine emisiunea se va numi altfel.
Într-adevăr, titlul emisiunii sugerează multe variante de interpretare, cuvântul ”și” pare ca și cum am spune ”primiți-mă și pe mine pentru că sunt și eu aici”…
Tocmai aceasta mă deranjează ori de câte ori aud acest titlu…..
Din păcate, noi, minoritățile, și mai ales romii, avem tendința de a avea o astfel de atitudine, o anumită nesiguranță în ceea ce privește stima de sine. Și totul are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în trecut. Dacă mă întrebați pe mine, ca persoană privată, actrița Zita Moldovan, nu am avut niciodată senzația că ar trebui să mă rog de cineva ca să fiu acceptată, deoarece consider că aici este locul meu, sunt egală cu toți ceilalți. Dar aceste lucruri nu sunt general valabile, sunt puțin ieșite din context, adică nu toți au avut oportunitățile de care am avut eu parte. M-am născut într-o familie cu foarte multe privilegii, care mi-a oferit suport, m-a educat, m-a trimis la școală. Tatăl meu este profesor de matematica. Deci am pornit foarte bine, am avut foarte mult sprijin de acasă, de la părinți.
Dar cei mai mulți, însă, nu au parte de astfel de privilegii. Sunt copii care nu au cu ce să se îmbrace, să de încalțe pentru a merge la școală. Nu au ce să mănânce când vin de la școală. Părinții lor nu au locuri de muncă. Evident, când ai toate condițiile asigurate e foarte ușor să reproșezi că de ce nu fac toți ca mine, de ce nu merg la școală, că se poate…..ei, iată că în unele cazuri nu se poate. Oamenii au preocupări de moment, cum ar fi de exemplu să își asigure hrana zilnică, să supraviețuiască de la o zi la alta. În astfel de situații nu te poți gândi la aspecte precum dacă îți vei trimite copilul la facultate peste 5 ani.
Comunitatea romă a avut mari așteptări legate de momentul Marii Uniri, crerea României moderne, dar năzuințele de atunci, exprimate și în cadrul Adunării Generale a romilor de la Dumbrăveni nu s-au bucurat de seriozitatea cuvenită. După 100 de ani, ce așteptări aveți d-voastră din partea autorităților române? Dar din partea celorlalte minorități?
Este foarte dificil să răspunzi la o astfel de întrebare. Eu, de 12 ani, mă aflu în diferite cercuri care au legătură cu romii, militează pentru drepturile lor. Am avut posibilitatea să asist la numeroase conferințe, seminarii și întruniri pe această temă. Dar este foarte greu să mă exprim cu exactitate în legătură cu ce așteptări aș avea eu, personal. În mod clar, mi-aș dori ca statul să se implice mai mult în problemele minorităților, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici în trecut și nu se întâmplă nici în prezent. Statul român a creat, într-adevăr, niște pârghii, niște foruri, cum ar fi Centrul Național de Cultură al Romilor, Agenția Națională pentru Romi, avem diferite organizații civile și politice, cum este de exemplu și Partida Romilor. Dar acestea nu au forța și puterea decizională de a schimba lucrurile la fel de mult cum ar putea să schimbe statul român prin intermediul legislației, al planificării pe termen lung. La aceste aspecte ar trebui să se gândească politicienii noștri.
Cert este că în comunitățile de romi lucrurile nu s-au schimbat. Trăiesc tot la periferia orașului, fără alimentare cu apă și curent, copiii în continuare nu au acces la educație. Deci situația este extrem de gravă și, din păcate, nu s-au făcut progrese semnificative.
Ceea ce totuși s-a făcut și mă bucură este conștientizarea părinților referitor la importanța educației copiilor, iar părinții care au posibilități manifestă o oarecare deschidere spre a-și da copiii la școală, de a evolua în acest sens.
Sunteți o femeie frumoasă și un creator de valori în mai multe domenii – în teatru, televiziune, luările de poziții în fața opiniei publice. Ați avut experiența discriminării în oricare dintre aceste activități sau în viața personală?
Da, evident. Așteptam să mă întrebați lucrul acesta, iar dacă nu, vă spuneam eu: da, am avut parte de discriminare. În primul rând ca femeie, în România, ești discriminată, iar dacă ești și de etnie romă avem de a face cu o dublă discriminare. Am avut parte de foarte multe situații de acest gen și am parte în continuare, deoarece bărbații romi sunt mai conservatori. Nu acceptă ca femeia să se impună, să fie mai guralivă – dacă pot să mă exprim astfel – să aibă păreri, să vorbească mai mult. În opinia lor, locul femeii este cu doi pași mai în spate, trebuie să își cunoască limitele. Deci nu e foarte confortabil când vine o femeie și iese în evidență. Dar este bine că nu sunt singură. Împreună cu Mihaela Drăgan suntem o forță și putem împreună să facem față acestor obstacole. Uneori ne mai săturăm și renunțăm să tot dăm explicații când constatăm că nu există deschidere, dar de fiecare dată facem eforturi și încercăm să le explicăm că, de fapt, avem drepturi egale și trebuie să avem o opinie. Uneori mai trebuie să recunoască faptul că, de cele mai multe ori, femeile vin cu idei mai bune decât bărbații, se pricep mai bine la unele lucruri.
Îmi amintesc că, la începutul carierei mele de prezentator, mă îmbrăcam tot timpul în fustă scurtă, pentru că așa mă simțeam bine. Reacțiile au fost foarte dure din partea romilor conservatori, vizavi de faptul că eu nu păstrez tradițiile, fac de râs comunitatea romă. Eu am explicat însă tuturor care comentau pe internet, pe paginile de socializare, că mă îmbrac așa cum consider eu că este bine pentru mine.
Ce viitor, ce schimbări vă doriți pentru copiii romi care se nasc acum în România?
Eu îmi doresc pentru toți copii, nu numai pentru cei romi, să aibă un altfel de viitor. Să nu mai existe atâtea obstacole, să aibă un viitor mai bun, să aibă încredere că va fi mai bine. Sincer, nu știu cât de optimistă aș putea fi, dar îmi doresc un viitor mai bun și pentru copiii mei, când îi voi avea.
Sursa: www.maszol.ro