Székely Csaba: „Un aspect pozitiv al statutului de minoritar este că noi renunțăm mult mai greu”

22 Zile

Articole

Trebuie să creăm împreună, maghiari și români, o astfel de atmosferă în care conflictele etnice să fie lipsite de sens și ridicole. Dar acest lucru nu se va întâmpla mâine, deoarece nici până acum nu ne-am pus de acord în ceea ce privește istoria noastră comună, despre care s-au spus atâtea lucruri false și distorsiuni  – este de părere cunoscutul scriitor din Târgu Mureș, Székely Csaba, căruia i-am adresat câteva întrebări despre  ultimii 100 de ani ai României și relația dintre majoritate și minoritate.

Sunt foarte curioasă să aflu despre cum un scriitor  de origine română ar privi  cei sută de ani de statalitate românească. Dar, în același timp, cum vedeți „pulsul” relațiilor româno-maghiare? În acest sens mă gândesc la o perspectivă mai amplă decât strict la relația actuală, care este influențată de politică, dar, desigur, nici aceasta nu poate fi omisă …

Cred că întotdeauna contextul politic va influența modul în care ne raportăm la trecut, deoarece, de obicei, puterea face din istorie o jucărie proprie. Mai simplu: la nivel superior există întotdeauna o decizie asupra a ceea ce înseamnă trecutul. De exemplu, și faptul că România aniversează acum 100 de ani – și nu 98- este, de asemenea, rezultatul unei astfel de decizii.

Cred că România nu a ajuns încă la o anumită maturitate, iar o sută de ani nu au fost suficienți pentru foarte multe aspecte. De exemplu, cetățenii nu au reușit încă să simtă întreaga țară ca fiind a lor. Trăiesc aici milioane de oameni – și eu sunt unul dintre ei – care nu consideră toată România ca fiind țara lor, ci numai regiunea în care trăiesc. Cauza acestui aspect este și faptului că unirile s-au făcut întotdeauna în mod arbitrar și forțat, nu au fost rezultatul unui proces natural. Țările unite în acest fel au nevoie de mult timp pentru a integra atât frontierele, cât și forțele în interiorul granițelor. Sunt situații în care acest lucru nu se realizează niciodată. Cert este că, atât timp cât există conflicte între regiuni, este dificil să te aștepți din partea cetățenilor ca acest conflict să nu contureze propria imagine despre țară. Și tocmai acest aspect pune ștampila și asupra relațiilor româno-maghiare. Ne-am certat timp de o sută de ani despre istoriei și granițe, și, probabil, vom continua încă mult timp și de acum încolo. Ceea ce este oarecum normal pe undeva, deoarece nici până în prezent nu am reușit să ne punem de acord, nu am vorbit suficient despre istoria noastră comună și există foarte multe neadevăruri și invenții pe această temă. Însă nu doar România nu s-a regăsit din acest punct de vedere, dar frații noștri mai mari nu stau mult mai bine la acest capitol: de exemplu, Risorgimento-ul italian datează de mai mult timp decât Marea  noastră Unire, însă nici Italia nu poate fi numită unită, pentru că vechile frontiere de stat se diferențiază încă foarte bine.

Pentru mine este clar că trebuie să ne gândim la un viitor comun. Pentru că avem o agendă comună, oricum am privi lucrurile. Care este direcția spre ne-am putea îndrepta împreună în această țară? Nu știe de ce, dar nu afectează într-adevăr direcția faptul că ce anume gândesc intelectualii, deși consider că ar ceva de spus … Ce crezi despre asta?

Astăzi, oricine își poate exprima public opinia și poate influența prin aceasta pe alții. Constat însă că intelectualii și-au pierdut rolul pe care l-au avut în societate în acest sens. Aceasta nu este neapărat o problemă, însă faptul că locul lor a fost luat de anumite aparate de propagandă, cu atât mai mult. De aceea a devenit o chestiune esențială pe cine să credem? Oamenii au ales să nu-i creadă pe cei care au o gândire rațională și corectă, ci pe cei care spun ceea ce vor ei să audă. Iar acest lucru este catastrofal, deoarece scoate la iveală ce este mai rău în fiecare dintre noi, cresc tensiunile din interiorul societății, ura, iar oameni iresponsabili ajung în poziții responsabile. Deși nu sunt nici istoric, nici politolog, cred că acesta va determina direcția în care ne îndreptăm. Și aceasta este și miza cooperării responsabile. Să luptăm împreună împotriva tendințelor de spălare a creierelor, să combatem populismul, să păstrăm independența instituțiilor democratice și să dăm putere de control unor oameni responsabili, capabili de a lua decizii responsabile.

Care sunt obiceiurile de care ar trebui să ne eliberăm fiecare dintre noi, din ambele comunități, ca să putem avea un drum comun viabil?

Nu pot să nu mă gândesc la un drum comun, toate drumurile noastre sunt comune. Omogenitatea etnică, de exemplu, pe care actualul guvern de la Budapesta încearcă acum să îl impună este anacronic, iar dacă guvernul român ar avea o inițiativă similară, ar fi foarte periculos pentru noi. Suntem diferiți și este firesc ca cei care conviețuiesc aici să aibă un destin comun și să participe la proiecte împreună. Cred că, indiferent de origine, trebuie să acționăm cu toții pentru a crea o atmosferă în care conflictele etnice sunt lipsite de sens și ridicole. Din cauza temerilor reciproce iau naștere  obiceiurile rele, așa că, în primul rând, această frică trebuie să fie eliminată. Încerc să fac asta prin piesele de teatru pe care le scriu, deoarece unde există umor, divertisment, temerile dispar. Ideal ar fi dacă ar exista niște gesturi pozitive  reciproce. Mai întâi de toate, puterea trebuie să facă astfel de gesturi, deoarece are mai multe poziții dominante. Să nu le mai fie teamă de steaguri, de multilingvism, de tradițiile minorităților, să nu mai sancționeze, ci dimpotrivă, să susțină aceste cauze! Iar minoritatea ar trebui să renunțe la mentalitatea de tip „Csíki sör” (bere Csiki) potrivit căreia, orice gest al autorităților este interpretat ca pe o încercare de  reprimare, de interzicere și subjugare. Ar trebui să fim mai degrabă prietenoși unii cu alții, să urmărim împreună un meci, să ieșim la o bere, să petrecem împreună.

Pe partea maghiară se spune adesea că nu este nimic de sărbătorit, iar argumentul favorit aici este întotdeauna istoria. Dar încet, copiii noștri nici măcar nu știu de ce ar trebui să fie deranjați. Acest lucru se datorează, în parte, și faptului că unii dintre noi au renunțat să mai transmită noii generații nemulțumirile noastre. Tu ce le vei răspunde la această întrebare dacă ți-o vor adresa?

Istoria este folosită de mulți ca un argument în favoarea urii, însă eu vreau să evit acest lucru. Vreau ca, copiii mei să-i iubească pe români și să aibă prieteni cu un background cultural cât mai vast, iar, astfel, chiar dacă îi vor șoca la un moment dat diferite evenimente din trecut, nu vor mai da vine pe „români”, „francezi” sau orice altă nație, ci vor trata istoria ca atare.

Acum îți voi cere un lucru foarte scandalos. Să sintetizezi aspectele pozitive pe care comunitățile minoritare le-au învățat datorită statului lor de minoritar. Îți dau un singur exemplu: un asemenea aspect pozitiv este capacitatea de adaptare, pe care nicio națiune nu o poate învăța până când nu este în majoritate. Desigur, obiceiul este să facem caz din asta, deoarece dacă adaptarea este prea reușită, atunci poate însemna deja asimilare. Dar, de exemplu, noi nu ne-am asimilt, deși avem mulți prieteni români pe care îi iubim, îi apreciem și nu ne dereranjează să fim asociați cu ei. Care este de fapt realitatea?

Înveți o limbă și experimentezi o cultură pe care nu ai fi învățat-o niciodată în alte condiții – acest aspect este, de exemplu, unul pozitiv. Cultura românească deține numeroase comori pe care merită să le cunoaștem. Aș dori să subliniez,  totodată, că la fel putem vorbi și despre cultura maghiară, iar dacă aș fi ministrul educației, aș lua toate măsurile pentru ca elevii majorității să cunoască și să învețe la școală despre  cultura minorităților care trăiesc în această țară. Ar fi mult mai bine ca în momentul în care termină școala primară, toți copiii să poată spune în limba română, maghiară, romani și în germană „vă rog să îmi dați o pâine!” „Și trei mici.” Astfel ar dispărea toate legendele urbane, stupide, pe care unii vor să le promoveze pentru a stârni ura împotriva celorlalți.

În ceea ce privește asimilarea, schimbarea identității, cred că este întotdeauna o chestiune de alegere conștientă. Nu am niciun motiv să îmi schimb identitatea, pentru că mă simt bine ca maghiar. Dar sunt alții, mai ales cei care trăiesc în comunități maghiare dispersate, care nu se simt la fel de bine, pentru că nu au prieteni, deseori nu au acces la locuri de muncă mai bune, toate aceste oportunități le sunt blocate. De aceea, acești oameni cred că este mai bine pentru ei, sau cel puțin pentru copiii lor, dacă trăiesc ca români în România, pentru că astfel nu se vor confrunta cu nicio problemă. Îi înțeleg și pe ei, pentru că, din nefericire, acesta este un proces natural, iar minoritățile care trăiesc în comunități dispersate vor dispărea mai devreme sau mai târziu. Chiar și în vechiul Babilon au existat comunități dispersate, sumerienii s-au asimilat, limbile lor au fost înlocuite de limba Akkadiană, apoi Akkadiana de aramaică și așa mai departe. Dar cu toate acestea noi nu renunțăm! Ei bine, și acesta este un aspect pozitiv al minorității: renunțăm mult mai târziu.

Noi am constatat din experiențele proprii din Târgu Mureș – tu ca autor, iar eu ca responsabil de marketing al teatrului – că nu este adevărat faptul că publicul maghiar, comunitatea maghiară nu este preocupată de relația româno-maghiară. În tragicomedia intitulată ”Beznă de mină” un primar maghiar din Ținutul Secuiesc și un polițist român au roluri principale similare, fiecare cu adevărul și nedreptatea sa. De asemenea în piesa MaRo, te concentrezi mult asupra acestui subiect în mai multe scene care prezintă situații care se întâmplă zi de zi. Ambele spectacole s-au jucat în toată țara, în limba maghiară și în română, în fața unui public numeros. Poate lumea noastră să fie schimbată concentrându-se asupra acestui lucru prin teatru? În mod cert, politica are mult mai puține moduri de a promova un astfel de mesaj pozitiv în acest domeniu care ar avea, totodată, și un efect cathartic …

Teatrul nu poate schimba lumea, dar, așa cum am spus, poate ajuta la crearea unei atmosfere în care merită să trăiești. Acesta este obiectivul meu.

 

Sursa: www.maszol.ro

8 minute