Provine dintr-o familie modestă, iar părinții, în lipsa resurselor pentru a-i susține pregătirea, l-au trimis ucenic pantofar. A început să joace tenis de masă în curtea casei natale la vârsta de 14 ani, apoi va fi invitat la Asociația Sportivă Haggibor, organizația evreilor clujeni: în perioada 1932–1937 evoluează în culorile acestui club.
În 1932 va câștiga campionatul regional, în 1933 se înscrie în proaspăt înființata echipă Societatea Sportivă Uzinele Electrice Cluj: obține titlurile de campion al orașului, campion județean, apoi în 1934 cucerește titlul de campion național de tineret în proba individuală. A câștigat de două ori Cupa României (1935 și 1947), a fost de nouă ori campion național pe echipe sau la dublu masculin (1952, 1953, cu Toma Reiter) și dublu mixt (1952, cu Zeller-Constantinescu Ella), de mai multe ori este medaliat cu argint la proba individuală. După 1945 a concurat sau antrenat la mai multe asociații clujene KKASE (Kolozsvári Kereskedelmi Akadémiai Sportkör [Cercul academic sportic al Universității de Comerț]), Spartac, Progresul, CSM (Clubul Sportiv Muncitoresc).
Component al echipei naționale a României în perioada 1934–1954. La campionatul mondial de la Praga din 1936 a câștigat medalia de argint cu echipa (alături de Victor Vladone și Marin Vasile Goldberger), aceasta fiind prima medalie internațională obținută de tenisul de masă din România.
În partida cu polonezul Alois Ehrlich a disputat un set care a durat două ore și 12 de minute, record mondial care nu a fost doborât până în prezent și performanță consemnată în cartea recordurilor Guinness.
La campionatul mondial organizat în orașul austriac Baden a ajuns până la faza sferturilor de finală, iar în 1952 la Bombay (concurând cu numele de Lupu Paneth) a ajuns în faza șaisprezecimilor. Nu a putut participa la campionatul mondial de la Cairo din 1939, fiind exclus din reprezentativă din cauza originii sale evreiești.
Datorită legilor antisemite din perioada celui de al doilea război mondial, lui Paneth i s-a interzis să se antreneze, în 1942 a fost trimis într-un detașament de muncă, mai întâi într-o tabără de lângă Baia Mare, apoi pe frontul de est. În toamna anului 1943 se află la Cracovia, în vara lui 1944 la Nyíregyháza, ulterior la Prešov și Bratislava. A reușit să scape de două ori din fața deportării. A evadat din Auschwitz cu ajutorul unui ofițer SS, ajunge din nou la Bratislava, de aici la Budapesta, unde ajunge sub protecția ambasadei suedeze, condusă de Raoul Wallenberg.
După război se întoarce la Cluj și la tenisul de masă. În perioada 1949–1986 a fost antrenorul selecționatei naționale și concomitent, tot între 1949 și 1986 antrenor la CSM Cluj. Echipa sa de club a cucerit de cinci ori Cupa Campionilor Europeni (1961, 1964, 1965, 1966 și 1967), și a fost de două ori finalista competiției (1962, 1963). Elevii săi au cucerit 16 titluri mondiale, 33 de medalii europene și mai mult de 130 de titluri de campioni naționali. S-a retras din activitate în 1986. Și-a consemnat amintirile în volumul Paleta şi planeta – Întâmplările unei vieţi.
În 1936 a primit Medalia Meritul Cultural pentru Sport clasa a II-a, în 1951 a devenit Maestru Emerit al Sportului, respectiv Antrenor Emerit de tenis de masă, în 1993 a fost distins cu premiul Merit Awards ITTF, acordat de Federația Internațională de Tenis de Masă, în 1996 primește titlul de cetățean de onoare al orașului Cluj-Napoca. În anul 1999 apare un documentar despre el, intitulat Ochii Holocaustului, producție a cărei regie a fost semnată de Steven Spielberg în calitate de coautor. În iunie 2013 a fost amplasată o placă comemorativă pe frontispiciul casei sale de pe strada Bob din orașul natal.
kronika.ro/sport/emlektabla-paneth-farkasnak
bjc.ro/wiki/index.php/Paneth_Farkas (*21. mai 2018)
3minut