Figură proeminentă a cercetării dialectologice maghiare din Transilvania s-a născut într-un sătuc din Sălaj, dintr-o familie de agricultori. După studiile efectuate la Colegiul Wesselényi din Zalău obține o diplomă la specializarea maghiară–română–estetică a universității clujene. Își susține disertația pentru doctorat în 1942 cu titlul: A nagymoni népnyelv igetövei és igealakjai [Temele și formele verbale în graiul satului Naimon]. Astfel va intra în contact cu școala de dialectologie întemeiată de Csűry Bálint. Evoluția sa științifică va fi sprijinită de Sever Pop și Sextil Puşcariu.
A început culegerea de toponime în anii studenției – mai întâi în satul natal, apoi în Fizeșu Gherlii, ulterior a studiat în cadrul grupului de cercetare de la Băbiu interferențele lingvistice româno–maghiare.
Această perioadă inițială constituie leagănul cercetărilor ulterioare: în acest punct s-a observat polivalența orizontului său de interes, de aici va ajunge la analiza celorlalte dialecte maghiare.
În cel de al doilea război mondial devine prizonier și se va întoarce din Uniunea Sovietică doar în 1947; la început a fost profesor al Colegiului Reformat din Cluj. Este vremea multiplelor provocări: se impunea analiza dialectelor maghiare din România, sau cel puțin culegerea și întocmirea bazei de date, înainte ca integrarea lingvistică tot mai accelerată să facă imposibil efortul preconizat. Chiar și dialectologia însăși ca domeniu științific era serios devansată de nivelul european, atât din punct de vedere metodologic, cât și în privința analizei teoretice. Tocmai aici se evidențiază rolul lui Márton Gyula, fiind o fire organizatorică consecventă, a reușit să coordoneze procesul de cercetare. Timp de două decenii, ca profesor al Universității Bolyai – între 1952–1956, ca șef al catedrei de lingvistică – nu s-a limitat doar la supervizarea activității, dar a și participat în mod organic la ea. A fost concomitent îndrumător științific și organizator cu sarcini administrative, iar prin persoana sa școala clujeană de dialectologie a avut un rol de pionier în domeniul geografiei lingvistice.
Pe lângă cercetarea dialectelor, studiul influențelor lingvistice româno–maghiare reprezenta un alt domeniu important în activitatea savantului.
Această direcție presupunea prelucrarea materialului de origine maghiară a atlasului lingvistic român (A román nyelvatlasz első három kötetének magyar eredetű anyaga [Componentele maghiare ale atlasului lingvistic român – primele trei volume].
1942., A román nyelvatlasz-munkálatok története és módszere [Istoria și metodologia întocmirii atlasului lingvistic român]. 1943.), dar mai ales cercetarea dialectului ceangăiesc din Moldova, ca punct de plecare în studierea bilingvismului.
Contribuția sa la cercetarea lexicului popular de specialitate este una consistentă, un exemplu în acest sens poate fi considerat descrierea limbajului olăritului din Zalău (A zilahi fazekasmesterség [Olăritul din Zalău]. 1948), lucrare folosită și în cercetarea etnografică.
Catedra condusă de Márton Gyula devenise un adevărat institut de cercetare: studiile sale au fost publicate în reviste din țară și cele internaționale, printre altele în paginile Magyar Nyelv, Nyelv- és Irodalomtudományi Közlemények, Korunk, Igaz Szó, Orbis etc.
A fost membru al Societății Maghiare de Lingvistică, al Societății Fino-ugrice din Helsinki, a coordonat vreme îndelungată activitatea Societății de Filologie. Deși a înregistrat performanțe remarcabile, nu a reușit să definitiveze mai multe proiecte, cum ar fi întocmirea îndreptarului onomastic maghiar din Transilvania, respectiv redactarea dicționarului terminologiei micilor meșteșuguri populare. Moartea sa subită încheie o viață activă, plină de succes, iar în cazul lui Márton Gyula se poate afirma: a fost un specialist de neînlocuit. După dispariția sa activitatea profesională din domeniu s-a restrâns, perspectivele sale s-au redus drastic.
În 1996 a fost dezvelită o placă comemorativă pe casa natală, numele său i-a fost preluat de un colegiu de specialitate din mediul universitar clujean.
Principalele lucrări:
A nagymoni népnyelv igetövei és igealakjai [Temele și formele verbale în graiul satului Naimon]. Cluj, 1942.
Ördöngösfüzes helynevei [Toponimele din Fizeșu Gherlii]. Cluj, 1944.
Írjunk, beszéljünk helyesen [Să scriem, să vorbim corect]. București, 1952.
Két tanulmány a keleti magyar nyelvjárások köréből [Două studii despre dialectele maghiare estice]. Budapesta, 1956.
Magyar nyelvjárástan [Dialectologie maghiară]. Cluj, 1960.
A borsavölgyi nyelvjárás igetövei és igealakjai [Temele și formele verbale din graiul văii Borșei]. Budapesta, 1962.
Tájszók Kalotaszegről és környékéről [Elemente dialectale din Țara Călatei și împrejurimile ei]. Coautor: Gálffy Mózes. Cluj, 1965.
A moldvai csángó nyelvjárás román kölcsönszavai [Împrumuturi românești în dialectul ceangăiesc]. București, 1972.
A magyar nyelvjárások román kölcsönszavai [Împrumuturi românești în dialectele maghiare]. Coautori: Péntek János, Vöő István. București, 1977.
Székely nyelvföldrajzi szótár [Dicționar geolingvistic secuiesc]. Coautor: Gálffy Mózes. Budapesta, 1978.
4minut