Este primul-născut într-o familie de secui agricultori. Contrar obiceiurilor vremii, în loc de băieţii mai mici, el va fi cel care va face carte. Cursurile primare le absolvă la şcoala romano-catolică din localitate. Primele trei clase ale ciclului gimnazial le frecventează la Şumuleu Ciuc, clasele IV–VII. în Miercurea Ciuc (noul sediu al gimnaziului franciscan), iar clasa a VIII-a la Alba Iulia. Obține diploma de bacalaureat în iunie 1915, după doar trei zile e înrolat, în octombrie unitatea sa fiind trimisă pe frontul italian. Între septembrie 1916 şi decembrie 1917 îşi efectuează serviciul militar la Oituz, în 1918 e trimis din nou pe teatrul de operaţiuni din Italia. Este rănit de trei ori. După spargerea frontului se va înrola în Divizia Secuiască, în primăvara lui 1919 participă la manevrele militare de pe Tisa, e luat prizonier, şi încarcerat în citadela de la Braşov, de unde va fi eliberat după scurt timp.
În toamna anului 1920 se înscrie la seminarul teologic din Alba Iulia. Va fi hirotonisit în data de 6. iulie 1924 de către episcopul Majláth G. Károly, iar după o săptămână va ţine prima slujbă în satul său natal. Este capelan la Ditrău, apoi în Gheorgheni. Începând din august 1926 este profesor de religie în gimnaziul din Gheorgheni, din 1928 profesor de religie şi director adjunct la liceul din Târgu Mureş, din 1. iulie 1929 este pedagog la casa de copii Sfânta Tereza din Sibiu. În octombrie 1930 e trimis la Alba Iulia, unde va îndeplini funcţia de arhivar și secretar episcopal.
Din data de 1. octombrie 1932 va fi numit preot studenţesc la Cluj. Împreună cu György Lajos înfiinţează şi redactează în 1933 revista pedagogică Erdélyi Iskola, care s-a dovedit un instrument important în procesul educativ şi în viaţa spirituală romano-catolică, aflate în curs de revigorare. După hirotonisirea ca episcop va preda sarcinile redacţionale lui György Lajos, cu toate acestea, pe parcursul anilor în revistă vor apărea optsprezece articole şi studii semnate de Márton Áron.
Din 1934 este directorul Ligii Romano-Catolice a Națiunilor din Transilvania.
Este ales preot paroh de către adunarea generală în ziua de 14. august 1938. Urmaşul episcopului Majláth, Vorbuchner Antal moare în acelaşi an, astfel că Sfântul Scaun îl desemnează episcop pe Márton Áron. Va fi hirotonisit în data 12. februarie 1939 de către nunţiul apostolic Andrea Cassulo, Augustin Pacha, episcop de Timişoara şi Fiedler István, episcop de Satu Mare–Oradea.
Motoul de pe blazonul său episcopal provine de la Sfântul Martin de Tours: Non recuso laborem. Acest enunț în traducerea completată sună astfel: „Doamne, dacă poporul tău are nevoie de mine, nu mă pot sustrage de la muncă.”
Şi într-adevăr, cele patru decenii care s-au scurs după instalarea sa ca episcop, au reprezentat un efort plin de răspundere care viza salvarea bisericii şi a comunităţii. Márton Áron trebuia să facă faţă în cel mai aspru anturaj politic – mai întâi în condiţiile dictaturii regale, apoi ale celei comuniste.
În marea majoritate a cazurilor – în pofida condiţiilor vitrege – a reuşit să identifice soluția de compromis care presupunea cea mai mică pierdere. Deşi n-a reuşit să păstreze intacte bunurile Statusului Romano-Catolic, şi în 1948 şcolile confesionale au fost etatizate, a salvat şi a ocrotit sufletele care i-au fost încredinţate.
În timpul dictaturii lui Carol al II-lea a reuşit să cadă la înţelegere cu puterea. După semnarea celui de al doilea tratat din Viena – rămas în Ardealul de Sud – trebuia să ofere protecţie comunităţii maghiare împotriva regimului Antonescu şi – prin administratorul său – să guverneze majoritatea enoriaşilor rămaşi în Transilvania de Nord.
Păstrându-şi demnitatea umană, asumându-şi riscul şi eventualele acuzaţii, a fost primul care şi-a exprimat poziţia împotriva deportării evreilor: pe data de 18. mai 1944 în Biserica Sfântul Mihail din Cluj, mai apoi în scrisoarea din 22. mai, adresată ministrului ungar de interne. Din acest motiv autorităţile maghiare l-au expulzat ca cetăţean român din Cluj.
După cel de al doilea război mondial în calitatea sa de conducător spiritual al maghiarimii transilvănene, va milita printr-un memorandum în favoarea unei păci juste.
În 1945 a sprijinit din punct de vedere material proaspăt înfiinţata universitate Bolyai. Îşi mobilizează întreaga eparhie pentru ajutorarea victimelor foametei din 1946–1947. În 1946, adresându-se mulţimii adunate la Şumuleu Ciuc, reuşeşte într-o atmosferă tensionată să-şi convingă enoriaşii ca pelerinajul să nu se transforme într-o răscoală populară. În 1948 va lua poziţie în favoarea Bisericii Greco-Catolice interzise, şi încearcă să ofere refugiu seminarului şi preoţilor greco-catolici.
În data de 21. iunie 1949 autorităţile comuniste îl arestează, acuzându-l de trădare de ţară şi de deţinere de valută, îl condamnă la muncă silnică pe viaţă. Va fi eliberat peste şase ani, în contextul ameliorării climatului internaţional, şi în 21. martie 1955 se întoarce la Alba Iulia. Deşi ani de-a rândul enoriaşii nu ştiau unde şi în ce stare se află, doar simpla speranţă a eliberării sale le-a conferit credincioșilor o putere sufletească enormă.
După întoarcerea sa a apelat la preoţii care în timpul detenţiei sale au recurs la compromis, şi s-au alăturat propagandei pacifiste iniţiate de puterea comunistă. Le-a cerut acestora să se spovedească şi să se pocăiască: potrivit principiilor sale nu pedeapsa, ci iertarea este calea de urmat pentru a-i aduce pe drumul cel bun pe cei rătăciţi. Vizitele sale de confirmare au atras mulţimi imense, şi astfel au generat reacţia puterii comuniste. În perioada 1957–1967 i se va impune domiciliul obligatoriu, Márton Áron neavând voie să părăsească palatul episcopal. O nouă schimbare a situaţiei internaţionale a determinat suspendarea acestei restricţii, episcopului de 71 de ani i s-a permis să-şi părăsească sediul.
Nici după toate acestea Márton Áron nu a fost dispus să cadă la pace cu puterea, deoarece autoritățile n-au reglementat situaţia şcolilor confesionale, cea a greco-catolicilor, şi nici cea a ordinelor călugăreşti interzise anterior. După 1969 episcopul a avut mai multe drumuri la Roma, şi a luat cuvântul în cadrul sinodurilor episcopale.
Ajuns la vârsta de 75 de ani, va cere eliberarea din funcţia de episcop, dar papa Paul al VI-lea a refuzat, numind însă un arhiepiscop în persoana lui Jakab Antal, un prelat care a suferit şi el în închisoare. În ultimul deceniu s-au perindat la palatul episcopal din Alba Iulia cei mai iluştri reprezentanţi ai intelectualităţii ardelene și din Ungaria.
Márton Áron a sprijinit intelectualii aflaţi la început de carieră, indiferent de apartenenţa lor confesională sau politică.
Poziţia sa fermă dovedind o conştiinţă curată l-a propulsat în postura de conducător spiritual al maghiarimii ardelene. Memoria sa e păstrată prin amplasarea mai multor monumente, procesul de beatificare e în curs. Gimnaziul din Miercurea Ciuc, al cărui elev a fost odinioară, îi poartă acum numele.
Moştenirea spirituală a episcopului e îngrijită de profesorul de teologie Marton József şi pregătită pentru publicare. Acest efort se realizează pe baza documentelor din arhiva arhiepiscopală, Muzeul Márton Áron şi a celor aflate în biblioteca Batthyaneum. Începând din 2005 până în prezent au apărut 16 volume din seria Márton Áron hagyatéka [Moştenirea lui Márton Áron].
6minut