Figură determinantă a istoriografiei maghiare ardelene din secolele 20–21., întemeietor de școală, provine din județul Bihor. Copilăria și-o petrece la Mișca, după care între 1926–34 urmează studiile medii la Colegiul Reformat Bocskai din Hajdúböszörmény, ca elev al internatului Kálvineum, continuând între 1934–39 la Universitatea Pázmány Péter din Budapesta, facultatea de filologie–limbă–istorie, secţia istorie–limba şi literatura latină. Are privilegiul de a se bucura de una din perioadele cele mai faste ale istoriografiei maghiare, avându-i ca maeştri pe reputaţii Hajnal István, Szekfű Gyula, Domanovszky Sándor, Szentpétery Imre și Mályusz Elemér. Devine membru al aşa-numitului seminar-Mályusz, în cadrul căruia îşi definitivează şi publică lucrarea de doctorat axată pe o tematică de istorie demografică: Bihar megye a török pusztítás előtt [Comitatul Bihor înainte de ocupaţia turcă]. Își susține lucrarea în 1940, publicată în 1942 de Academia Maghiară de Studii și distinsă cu premiul Kőrössy Flóra.
Între 1939–40 este preparator pe lângă profesorul Mályusz la Institutul de Istorie Demografică, între 1940–41 lucrează la Arhiva Naţională Maghiară.
După semnarea celui de al doilea tratat de la Viena se va muta la Cluj la solicitarea Asociaţiei Muzeul Transilvan, unde va lucra alături de Kelemen Lajos și Szabó T. Attila. Împreună cu celălalt mentor al său, Kelemen Lajos, va activa la arhiva Muzeului Național Transilvan, fiind directorul instituției până la etatizarea din 1950, arhiva devenind sub conducerea sa un atelier modern al cercetării istorice ardelene. Pe lângă lucrările ample de sistematizare ale arhivei a avut un rol major, împreună cu colaboratorii Asociaţiei Muzeul Transilvan, în acţiunea de salvare a unor arhive de familie în condiţiile incerte şi primejdioase de după trecerea frontului: astfel a dublat colecția arhivei Muzeului Național Transilvan. Pentru a efectua această acțiune și a securiza arhiva, a renunțat în 1944 la o bursă de cercetare obținută la Institutul Istoric Maghiar din Viena. Cea mai însemnată lucrare din această perioadă este A gyalui vártartomány urbáriumai (Urbariile domeniului cetății din Gilău – Cluj, 1944). Tot în acest timp se va implica în pregătirea istoricilor, între 1942–44 a predat ca asistent la Universitatea Ferenc József din Cluj. După terminarea războiului majoritatea cadrelor didactice venite din Ungaria a plecat, Jakó însă rămâne în Transilvania. Între 1944–1959 este conferențiar, apoi profesor la Universitatea Maghiară din Cluj (1944–45), apoi la Universitatea Bolyai, unde a predat exceptând intervalul 1952–54, când a fost îndepărtat din motive politice. După unificarea celor două universități până la pensionarea din 1981 a predat ca profesor universitar, mai întâi istorie maghiară, apoi istorie medievală universală, știinţe auxuliare, respectiv paleografie latină şi maghiară. În decursul celor patru decenii de activitate universitară, dar chiar și după, a pregătit generații de specialiști maghiari, români și germani pentru cercetarea istorică transilvană.
Pe lângă activitatea didactică este colaborator al Institutului de Istorie, filiala clujeană din cadrul Academiei Române (1949–1981), în această calitate a participat la publicarea mai multor surse primare în limba română, printre care volumul referitor la Transilvania al seriei Documente privind istoria României, Documenta Romaniae Historica. În volumul introductiv al acestei intreprinderi a pus şi bazele sfragisticii în limba română.
Deoarece direcţiile de cercetare preferate de Jakó au fost politizate treptat în perioada respectivă, savantul îşi orientează atenţia spre științele auxiliare, istoria culturii, a cărții și a bibliotecilor. Ca rezultat al acestei reorientări a apărut manualul A latin írás története [Istoria scrierii latineşti], redactat împreună cu Radu Manolescu, apărut în limba română (București, 1971), apoi în versiunea maghiară (Budapesta, 1987). Studiile de acest gen au apărut în volumul Írás, könyv, értelmiség [Scris, carte, intelectualitate] – Bucureşti, 1976 –, apoi în cartea Társadalom, egyház, művelődés [Societate, biserică, cultură] – Budapesta, 1997 –, tot în acest registru trebuie menționate publicarea unor surse primare, cum ar fi memoriile lui Rettegi György și Mentség [Apologetica] de Misztótfalusi Kis Miklós.
Încă din anii revenirii la Cluj au început preparativele unui grup de lucru pentru editarea Diplomatarium Transsylvanicum, un proiect amplu de publicare a surselor primare, vizând totalitatea diplomelor medievale din Transilvania.
Rămas singur din acest grup de lucru, a continuat să lucreze timp de patru decenii, fără șansa publicării.
Efortul său a fost cu atât mai prețios, cu cât timp de 30 de ani nu i s-a mai permis să plece din ţară, iar în anii ’80 ai dictaturii materialul arhivistic indispensabil pentru continuarea studiului a fost pur şi simplu adus clandestin de la Budapesta. Primul volum rezultat din acest amplu efort cu titlul A kolozsmonostori Konvent jegyzőkönyvei (1289–1556) [Protocoalele Conventului abației din Mănăștur – Cluj (1289–1556)] a apărut în două volume doar în 1990 la Budapesta, din cauza tergiversărilor cenzurii din România. A urmat apariția în 1997 al primului volum din seria Erdélyi okmánytár [Colecția arhivei transilvane], din care au mai apărut alte trei volume. După schimbarea de regim – chiar dacă nu mai activa la catedră – a început pregătirea tinerilor cercetători, care au participat deja la pregătirea celui de al treilea volum, și au îngrijit respectiv au completat materialul colectat de Jakó, referitor la perioada de până la 1400.
Savantul Jakó Zsigmond are merite incontestabile și în domeniul organizării vieții științifice: după schimbarea de regim, deși avea deja 74 de ani, s-a implicat efectiv în reînfinţarea Asociaţiei Muzeul Transilvan, devenind preşedintele Asociaţiei între anii 1990–1994.
A contribuit la reclădirea Asociației: de la asigurarea sediilor, dotarea lor până la înființarea de biblioteci și al cadrului organizatoric, inclusiv „resuscitarea” revistei de specialitate Erdélyi Múzeum. În ultimii ani de viață a întemeiat institutul de cercetare al Asociației Muzeul Transilvan, a demarat publicarea mai multor surse primare, proiecte la care discipolii lucrează și în prezent. Pe lângă deja menționatul Erdélyi okmánytár [Colecția arhivei transilvane] sunt de reținut lucrările apărute în seria Erdélyi Történelmi Adatok [Baza de Documente Istorice Transilvane]: seria Liber Regius ale domnitorilor ardeleni, protocoalele locurilor de adeverire din Alba Iulia și Mănăștur – Cluj, procese verbale de comitate și orășenești. Principalul scop al activității de organizare a vieții științifice îl reprezenta refacerea unității istoriografiei maghiare.
Are merite imperimabile şi de necontestat în descoperirea istoriei transilvane medievale şi a epocii moderne timpurii (istoria localităţilor, a instituțiilor și a culturii). Rezultatele cercetărilor au apărut în mai multe volume proprii și nenumărate studii, în primul rând în limba maghiară, dar și în limbile română, germană și franceză.
Performanțele sale au fost recunoscute prin mai multe premii și distincții, respectiv prin invitarea lui în diferite foruri științifice, de ex.: membru plin al Academiei Române de Științe Sociale al R. S. R. (1970); din 1988 membru de onoare al Academiei Maghiare, din 1996 şi în cadrul Academiei Române. Din 1990 doctor honoris causa al Academiei Ráday, din 1991 i se conferă același titlu de către Universitatea Eötvös Loránd. Din 1990 este copreşedintele Uniunii Mondiale a Istoricilor Maghiari. Distincții: Premiul de Merit Kőrössy Flóra (1942), Medalia Memorială Lotz (1991), premiul Kemény Zsigmond (1995), premiul Széchenyi (1996), Medalia Pro Scientia Hungarica, acordată de Academia Maghiară de Studii (1996), Medalia Arany János (2003), Premiul Moștenirea Culturală Maghiară (2005).
E înmormântat în cimitirul Házsongárd (Central) din Cluj.
Bihar megye a török pusztítás előtt [Comitatul Bihor înainte de ocupaţia turcă]. Budapesta, 1940.
A gyalui vártartomány urbáriumai. Bevezetéssel közzéteszi Jakó Zsigmond [Urbariile domeniului cetății din Gilău – Cluj. Introducere de Jakó Zsigmond]. Cluj, 1944.
Sigilografia cu referire la Transilvania (până la sfârșitul secolului al XV-lea). In Documente privind istoria României. Introducere. Vol. II. București, 1956. 559–620.
Rettegi György: Emlékezetre méltó dolgok. Bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel közzéteszi Jakó Zsigmond [Lucruri demne de amintit. Studiu introductiv și note de Jakó Zsigmond]. București, 1970.
Erdélyi féniks. Misztótfalusi Kis Miklós öröksége. Bevezető tanulmánnyal és magyarázó jegyzetekkel közzéteszi Jakó Zsigmond [Phoenix transilvan. Moștenirea lui Misztótfalusi Kis Miklós. Studiu introductiv și note explicative de Jakó Zsigmond]. București, 1974.
Írás, könyv, értelmiség. Tanulmányok Erdély történelméhez [Scris, carte, intelectualitate. Studii despre istoria Transilvaniei]. Bucureşti, 1976.
Philobiblon transilvan. Bucureşti, 1977.
A latin írás története [Istoria scrierii latineşti]. Coautor: Radu Manolescu. Budapesta, 1987.
A kolozsmonostori Konvent jegyzőkönyvei (1289–1556) [Protocoalele Conventului abației din Mănăștur – Cluj (1289–1556)]. I–II. Budapesta, 1990.
Társadalom, egyház, művelődés [Societate, biserică, cultură]. Budapesta, 1997.
Erdélyi okmánytár. Oklevelek, levelek és más írásos emlékek Erdély történetéhez. – Codex diplomaticus Transsylvaniae. Diplomata, epistolae et alia instrumenta littararia res Transsylvanas illustrantia [Colecția arhivei transilvane. Diplome, epistole și alte mărturii scrise despre istoria Transilvaniei. – Codex diplomaticus Transsylvaniae. Diplomata, epistolae et alia instrumenta littararia res Transsylvanas illustrantia]. Vol. I. 1023–1300. Vol. II. 1301–1339. Vol. III. 1340–1359. Vol. IV. 1360–1372.
8minut