După studiile primare de la Iernut, în 1939 devine elevul Colegiului Reformat din Târgu Mureş, unde se va muta împreună cu mama sa în 1940. Îşi ia examenul de bacalaureat în 1947, şi în toamna aceluiaşi an devine student al Universităţii Bolyai din Cluj. Rezultatele și orientarea sa de stânga a contribuit ca în 1949 să fie selectat în grupul de 200 de studenţi care au primit bursă de studii în Uniunea Sovietică: îşi continuă pregătirea la Universitatea Maksim Gorki din Sverdlovsk (Ekaterinburg). Se întoarce în ţară în 1954 şi devine colaborator al Institutului de Cercetări Agronomice din Bucureşti, secţia fitosanitară, apoi va continua să lucreze la Institutul de Protecţia Plantelor, fiind șeful laboratorului de cercetare specializat pe mamifere mici. În 1959 îşi susţine teza de doctorat la Universitatea Lomonosov într-o tematică vizând faunistica ecologică a rozătoarelor din România. În această perioadă o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, Maia Sutova, care îi devine şi colaborator ştiinţific. Fiica lor, Olga Hamar trăieşte la Moscova.
Începând din a doua jumătate a anilor ’60 are posibilitatea de a efectua cercetări în zonele de tundră, aflate dincolo de cercul polar. Participă la lucrările unui grup internaţional de cercetători în perimetrul aflat la gura fluviului Ob, a prospectat peninsula Jamal şi văile afluenţilor fluviului Ob.
Cercetările sale au vizat şi porţiunile montane ale fluviului, respectiv zona nordică a munţilor Ural, pe teritorii populate de voguli ostiaci şi nienieţi, în decursul cercetărilor Hamar s-a folosit şi de experienţa băştinaşilor.
A întocmit notiţe despre aceste popoare mici, texte care se ridică aproape la nivelul unor studii etnografice, realizând totodată un imens material fotografic. În cărţile sale (Napkeleti ösvényeken [Pe poteci estice], 1963; Véget nem érő nappalok. [Nopţi nesfârşite], 1971) ne oferă o relatare detaliată a experienţelor trăite.
În 1970 obţine gradul de docent, iar Academia Sovietică de Studii îl alege printre membrii ei. Întors în ţară, devine colaborator al Academiei Române
Datorită faptului că între timp divorţase de soţie, va suporta o serie de vexări, şicane şi insulte. Concomitent cu aceste neplăceri – asemenea multor intelectuali maghiari – se va îndepărta de ideologia socialistă de stat. Îşi întemeiează o familie nouă, însurându-se cu Nagy Éva, iar din această căsătorie vor avea o fiică. E exclus din partid, a fost hărţuit de organele ministerului de interne, şi în timp ce anterior i se permitea să participe la conferinţe vest-europene sau nord-americane, de acum aceste posibilităţi vor fi limitate: i s-a propus chiar o înţelegere; dacă şi-ar fi schimbat numele în Homorodeanu, ar fi primit paşaport din nou.
Publicaţiile sale au apărut începând din 1954, lista însumând mai multe de o sută de lucrări ştiinţifice (în domeniul zoologiei, ecologiei, agriculturii) şi texte de popularizare, respectiv cărţi scrise, unele în calitate de coautor, apărute în limbile maghiară, română, rusă, engleză, franceză şi germană.
A murit la Bucureşti şi a fost înmormântat în cimitirul reformat de la Târgu Mureş.
Din viaţa rozătoarelor. București, 1967.
Populaţii de animale (coautor: Alexandru Tuţă). București, 1974.
Viselkedések az állatvilágban [Comportamente în lumea animalelor]. București, 1982.
Új magyar életrajzi lexikon; RoMIL
www.napkut.hu (*2018.04.11.)
Informații relatate de către Hamar Zsuzsa
3minut