Părinții provin din familii secuiești pauperizate din Zagon, județul Covasna. În momentul nașterii sale tatăl e muncitor la Azuga, iar mama menajeră la Brașov.
Studiile începute la școala primară din Zagon sunt continuate la Liceul Székely Mikó din Sfântu Gheorghe. În corpul profesoral al liceului activau deopotrivă cadre didactice de orientare conservatoare, respectiv adepții tendinței progresiste. Astfel se instalează un climat incitant care a determinat evoluția tânărului curios și deschis la noi provocări. În această perioadă va fi interesat de chestiuni politice și de organizare socială, devine președintele consiliului elevilor, și va semna un articol despre autoguvernarea elevilor.
În ultimii ani de colegiu orientarea sa spirituală va fi influențată de concepția plebeică a scriitorilor țărănimii despre națiune, respectiv de viziunea materialistă asupra istoriei.
Studiile superioare debutează în 1948 la secția maghiară–rusă din cadrul universității clujene Bolyai. După doar un an va fi trimis ca bursier la Moscova, unde își continuă pregătirea la Institutul de Literatură Maxim Gorki; își susține lucrarea de diplomă ca discipolul lui Paustovski, de aici și o viziune mai deschisă asupra fenomenului literar.
Reîntors în țară va fi repartizat la București, își începe cariera la cotidianul național Előre, fiind angajat ca reporter din 1954. Din 1956 îl regăsim în fruntea revistei Pionír, între anii 1957–1961 conduce revista Ifjúmunkás, din 1961 este redactorul șef al secției pentru minorități din cadrul Editurii Literare. În această perioadă apar seriile Forrás, Horizont, Téka și Romániai Magyar Írók, colecții care vor fi continuate de Domokos și în calitatea sa de director la Editura Kriterion. Schimbările în evoluția sa și implicarea în viața politică din România au survenit datorită „deschiderii” din a doua parte a anilor 1960: Domokos devine consilierul prezidențial al comisiei pentru minorități din cadrul Comitetului de Stat Pentru Cultură și Artă. A fost participant activ la întâlnirea din 1968 a reprezentanților Comitetului Central al PCR cu intelectualii maghiari: era unul din exponenții și susținătorii doleanțelor formulate de minoritate. Întrevederea a avut consecințe solide: conducerea de partid a încercat să atenueze criticile prin înființarea mai multor instituții maghiare noi (editură de sine stătătoare pentru minorități, emisiuni zilnice de radio-tv, departamente speciale pentru problemele maghiarilor în mai multe ministere, institut de studiere a naționalităților). Nu peste mult timp scriitorii din Ungaria au formulat așa numita teză a „legăturii duble”, afirmând că își asumă răspunderea pentru literaturile maghiare de peste hotare și au emis pretenția ca literaturile maghiare minoritare având această dublă conexiune (în calitatea lor de scriitori maghiari către o națiune majoritară din țara vecină) să devină o punte între maghiarime și popoarele vecine. Conducerea partidului a refuzat într-o manieră iritată această inițiativă, iar printre cei cărora li s-a solicitat să dea o replică se afla și Domokos Géza, care a luat atitudine într-un articol publicat în cotidianul Előre, conform punctului de vedere exprimat de Partidul Comunist Român.
„Știam deja atunci în vara anului 1968 – declara mai târziu când i se reproșa acest gest –, că articolul scris sub presiune politică și contrar principiilor mele morale nu-mi va fi unul de care aș putea fi mândru.
Méliusz József, Szász János, Bodor Pál îmi sunt martori: mi-am asumat în mod conștient crucea rușinii. […] Animalul care mârâie și scrâșnește trebuie domolit. N-am încetat nici acum să bănuiesc că peste un an, în 1969 am fost numit în fruntea Editurii Kriterion tocmai datorită acelui articol. Va trebui să chibzuim cu toții, dar în primul rând eu: a meritat oare? Moralmente evident că nu. […] În privința celor două decenii de efort dezinteresat depus la editură – rememorez posibilitatea și adeseori bucuria riscului eliberator și catarctic – a meritat pentru mine.” (Látó, 1993/2. 357. p.)
La finele anului 1969 devine directorul proaspăt înființatei Edituri Kriterion. Aceasta își avea sediul la București și dispunea de o filială clujeană, iar scopul ei era sprijinirea literaturii, științei și culturii minorităților din România: în perioada 1970–1989 editura a publicat aproape 2000 de titluri în aproximativ 21 milioane de exemplare; în maghiară, în limbile celorlalte minorități, respectiv în traduceri românești, oferea cea mai selectă paletă a produsului intelectual asigurat de comunitățile minorităților din țară. Sub conducerea lui Domokos editura devine un atelier cultural și spiritual recunoscut și în context internațional. Datorită prestanței sale carismatice, a poziționării hotărâte, dar diplomatice față autorități, respectiv atenției îndreptate spre cele mai mici amănunte legate de activitatea editurii, precum și deschiderii spre compromisuri, a reușit să atenueze într-o anumită măsură ingerințele cenzurii.
A întreținut legături amicale, cordiale cu scriitori români determinanți și formatori de opinie: aceștia au semnat studii introductive, ori prefețe pentru volumele apărute în seria Biblioteca Kriterion, o inițiativă prin care literatura maghiară putea să-și etaleze reușitele și în fața publicului român.
Funcția de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor (deținută în perioada 1984–1990) i-au facilitat aceste eforturi, iar în cadrul Uniunii i-a sprijinit pe cei care s-au opus elementelor slugarnice și vădit extemiste.
Pe lângă funcția de director de editură, Domokos și-a asumat și un rol politic, din 1969 devine membru supleant al comitetului Central al Partidului Comunist Român, poziție în care s-a menținut până în 1984, când va fi îndepărtat împreună cu Sütő András.
În perioada tranziției de regim și-a asumat o misiune istorică în momentul în care, împreună cu colaboratorii săi a început să organizeze o uniune în care s-au regăsit organizațiile județene formate în mod spontan pentru apărarea intereselor comunității maghiare din România.
Înființarea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România și constituirea rețelei naționale a organizației sunt în mare măsură meritul său.
A fost primul președinte al Uniunii până la retreagerea sa din 1993.
S-a menținut neînduplecat între granițele crezului său politic într-o perioadă considerată ca fiind foarte dificilă. Ca președinte al Uniunii și parlamentar a depus orice efort pentru stăvilirea agresiunilor antimaghiare, și nu s-a abătut de la drumul impunerii drepturilor care i se cuvin comunității maghiare. A încercat – adesea chiar împotriva aliaților săi români – să convingă majoritatea parlamentară, dar totodată să-i înfrâneze pe exponenții Uniunii care aveau viziuni radicale. A militat în mod consecvent pentru menținerea dialogului politic și cultural româno–maghiar.
În anii de după retragere s-a dedicat redactării memoriilor. Prin publicistica sa, prin lucrările autobiografice a oferit o analiză exactă, profundă, hotărâtă a soartei și dilemelor cu care se confruntă comunitatea maghiară din România. În această perioadă îi apar volumele: Esély. Visszaemlékezés 1989–1992 [Șansă. Memorii 1989–1992]. 3 volume (1996–1998), Igevár. Kriterion-történet tizenhat helyzetképben elbeszélve [Cetatea din cuvinte: istoria Editurii Kriterion povestită în şaisprezece evocări], (2000), Éveim, útjaim, arcaim [Anii, drumurile și chipurile mele] (2002), Apályban. Napló – ezerkilencszáznyolcvannyolc [În reflux. Jurnal – O mie nouă sute optzeci și opt] (2004).
A fost înmormântat – potrivit dorinței sale – în cimitirul din Zagon.
Esély. Visszaemlékezés 1989–1992 [Șansă. Memorii 1989–1992]. 1–3. vol. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 1996–1998.
Igevár. Kriterion-történet tizenhat helyzetképben elmondva [Cetatea din cuvinte: istoria Editurii Kriterion povestită în şaisprezece evocări]. Pallas-Akadémia–Polis, Csíkszereda–Kolozsvár, 2000.
Éveim, útjaim, arcaim [Ani, drumuri și chipuri]. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 2002; Pro-Print, Csíkszereda, 2012.
Apályban. Napló – ezerkilencszáznyolcvannyolc [În reflux. Jurnal – O mie nouă sute optzeci și opt]. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 2004.
RoMIL
Domokos Géza halálára. Az RMDSz búcsúztatója. Népújság, 2007. június 28.
Bányai Éva: Domokos Géza mozgásterei. Létünk, 2011/1, 64–74.
Dávid Gyula: Domokos Géza és a romániai magyar irodalom „kettős kötődése.” Látó, 2011. május.
Kántor Lajos: Irodalom és politika, 1968–1993. Domokos Géza és a Kriterion. (Székfoglaló a Magyar Tudományos Akadémián.) MTA, Budapest, 2014.
Kántor Lajos: Domokos Géza kockázatai. És a végösszeg. Polis, Kolozsvár, 2014.
A Kriterion műhelyében. Beszélgetések Domokos Gézával a Kriterion Könyvkiadóról. Összeáll. Dálnoki Szabó Dénes. Kossuth, Budapest, 1988.
Novák Csaba Zoltán: Aranykorszak? A Ceaușescu-rendszer magyarságpolitikája (1965–1974). Pro-Print, Csíkszereda, 2010.
7minut