S-a născut într-o zonă cu populaţie maghiară minoritară din comitatul Solnoc-Dăbâca. La Beclean şi în Bistriţa are posibilitatea de a cunoaşte limba şi obiceiurile saşilor şi românilor. Aceste impresii şi experienţe s-au dovedit a fi determinante în evoluţia personalităţii sale, caracterizată printr-o atitudine tolerantă. La sfârşitul anilor 1870 familia se mută la Târgu Mureş (tânărul Bernády obţinând aici diploma de bacalaureat), într-un anturaj care îi insuflă un puternic devotament național.
Strămoşii săi, proveniţi din zona de minerit din nord-estul Transilvaniei, erau în mare parte medici şi farmacişti. Continuând tradiţia familiei a urmat studii de farmacologie, începându-şi cariera ca farmacist târgu-mureşean. Interesul său pentru treburile publice îi va trasa în curând o altă traiectorie: se va implica în viaţa politică a oraşului, urmând ca în perioada 1896–1901 să devină deputatul urbei în parlamentul de la Budapesta. Anterior acestui interval urmează studii în drept.
A fost un reprezentant de primă linie a vieţii publice transilvane de dinainte şi de după prima conflagraţie mondială.
În anii antebeleci a obţinut rezultate remarcabile mai ales ca primar al oraşului Târgu Mureş, respectiv în funcția de comite suprem.
A jucat un rol determinant în conturarea imaginii de ansamblu a orașului. Pe lângă introducerea infrastructurii comunale şi construirea de şcoli, a elaborat un plan amplu de sistematizare, în urma căruia s-a definit aspectul zonei centrale caracteristic şi în prezent pentru Târgu Mureş. Deceniul (1902−1912) în care Bernády a ocupat funcţia de primar a reprezentat perioada de modernizare a oraşului, care s-a eliberat astfel de caracterul său rural de până atunci. Se numără printre edilii cu gândire de perspectivă în domeniul dezvoltării urbanistice, precum contemporanii săi Éhen Gyula, aflat în fruntea oraşului Szombathely, Kada Elek şi Sándor István la Kecskemét, respectiv Bárczy István în cazul Budapestei.
După încheierea primului război mondial devine unul din exponenţii activismului politic, un mediator al intereselor comunităţii maghiare la Bucureşti şi o figură proeminentă a vieţii publice ardelene.
Activitatea sa e marcată de dilema epocii: dacă merită şi în ce condiţii revenirea în viaţa politică în circumstanțele în care Transilvania a devenit parte a României Mari. Problema majoră pentru Bernády se rezuma astfel: opţiunea de a rămâne în opoziţie indiferent de caracterul guvernelor, sau varianta cooperării cu factorul guvernamental, în scopul dobândirii unor drepturi pentru comunitatea maghiară. Activitatea sa politică interbelică e marcată de efortul de a identifica oportunităţile determinate de această situaţie dilematică.
În anii ᾽20 a fost unul din fondatorii şi vicepreşedinţii Partidul Maghiar din România. Intensitatea activităţii sale politice se va diminua în ultimul deceniu al perioadei interbelice, datorită faptului că în calitatea de primar făcuse parte de regulă din opoziţia internă a Partidului Maghiar, o orientare care se situa mai aproape de Partidul Naţional Liberal. În intervalul cuprins între mijlocul anilor ᾽20 şi prima parte a următorului deceniu îşi urmăreşte propria strategie. E reales în fruntea oraşului în 1926 şi 1929, ca mai apoi să iniţieze un proces de democratizare al Partidului Maghiar. Încercarea sa eşuează, la fel ca şi cea de a-şi forma un partid propriu la începutul anilor ᾽30.
Ajuns la senectute Bernády György − practic până la finele vieţii sale − va continua să-şi asume un rol în activitatea Partidului Maghiar din România, în viaţa politică a minorităţii maghiare.
Sarcinile însă nu şi le putea îndeplini cu aceeaşi intensitate, autoritatea sa a scăzut. Deşi se bucura de sprijinul permanent al majorităţii cercurilor conducătoare de la Bucureşti şi Budapesta, elita politică maghiară din Transilvania era divizată în aprecierea sa. Era considerat de mai mulţi contemporani o personalitate calmă, cumpătată. Cu toate acestea încăpăţânarea sa, şi faptul că îşi croia singur drumul, au dus la conflicte frecvente cu tovarășii din politică, dar şi cu opinia publică.
În 1938 ajunge la capăt de drum, moştenirea îi va fi preluată de văduva sa şi parţial de Biserica Reformată. Aprecierea postumă nu este unitară nici în prezent în memoria colectivităţii maghiare transilvane, deşi pot fi surprinse abordări pozitive ale cultului personalităţii, mai cu seamă în comunităţile din Târgu Mureş şi Sovata.
A Marosvásárhelyi Közművelődési Ház [Casa de Cultură din Târgu Mureș], Magyar Iparművészet,1913
Az erdélyrészi földgázkérdésről [Despre chestiunea gazelor naturale din părțile ardelene].Târgu Mureș, 1913.
Intelmek [Dojeniri]. Târgu Mureș, 1916.
Előterjesztés a magyar tisztviselők és ügyvédek eskütétele tárgyában [Adresă în chestiunea depunerii jurământului de credință a funcționarilor și avocaților maghiari], 1920.
Emlékirat [Memorii], 1920.
Nyílt levél [Scrisoare deschisă], 1920.
Reflexiók Gyárfás Elemér szenátor úrnak „Az első kísérlet” című a Magyar Kisebbség 1938 évi 2−3 számaiban megjelent közleményére [Reflexii asupra comunicatului „Primul experiment”, semnat de domnul senator Gyárfás Elemér și publicat în revista Magyar Kisebbség 1938/2–3], Târgu Mureș, 1937.
4minut