Membrii familiei sunt înmatriculaţi pe numele de Jékely, fiul poetului, la rândul său devenit şi el un poet cunoscut, va publica sub numele iniţial [Jékely Zoltán (1913, Aiud – 1982, Budapesta)].
O însemnată parte a copilăriei şi-o petrece la Praid, trăirile şi amintirile din această perioadă vor deveni sursă de inspiraţie pe tot parcursul carierei. Îşi începe studiile de şcoală medie la gimnaziul din Odorheiu Secuiesc, dar familia se mută la Cluj în 1899, astfel că va continua la Colegiul Reformat din acest oraş. Tot aici obţine în 1909 o diplomă de specialitate maghiară–germană la Facultatea de Filologie a Universității I. Ferenc József. Întors dintr-un voiaj parizian de o lună, devine profesor la Aiud: predă mai întâi la şcoala pedagogică a Colegiului Bethlen, iar din 1910 este cadru didactic al Colegiului. Îşi continuă activitatea de profesor aiudean cu intermitenţe până în 1926.
Prima poezie nesemnată îi este publicată în 1905 în Egyetemi Lapok, în 1909 apare cu numele de Jékely Lajos în revista literară Erdélyi Lapok. Criticul Kovács Dezső va avea o reacţie dojenitoare la adresa poeziilor cu tonalitate „modernă”, motiv pentru care poetul nu va mai publica o perioadă consistentă. Primul război mondial şi „sfârşitul apropiat” îl vor determina din nou să publice. Primele poezii semnate deja cu pseudonimul Áprily Lajos sunt publicate de Szentimrei Jenő în primăvara anului 1918 în paginile săptămânalului clujean Új Erdély, urmând să-i apară poezii în Erdélyi Szemle, Napkelet, Zord Idő, Pásztortűz. După primele succese repurtate va pleca la Dijon în 1923, unde îşi perfecţionează cunoştinţele de limbă franceză şi obţine o a doua diplomă de profesor.
În 1924 acceptă invitaţia romancierului Kuncz Aladár de a redacta împreună suplimentul literar al cotidianului clujean Ellenzék. Se va muta împreună cu familia la Cluj în 1926, devenind profesor de literatură maghiară şi germană la Colegiul Reformat. În acelaşi an participă la prima întâlnire a scriitorilor maghiari transilvăneni de la Brâncoveneşti, unde se decide înfiinţarea cercului Helikon. Este primul redactor al revistei Erdélyi Helikon – în perioada mai 1928–septembrie 1929 – deşi în caseta tehnică a publicaţiei apare numele lui Bánffy Miklós.
În toamna anului 1929 se va muta cu familia la Budapesta, gest care va isca nedumerire şi mâhnire în rândul admiratorilor, deoarece Áprily era considerat preţ de aproape un deceniu ca fiind unul din adepţii consecvenţi ai transilvanismului şi cel mai elocvent reprezentant artistic al curentului. În capitala Ungariei deţine pe parcursul unui deceniu funcţia de director al Liceului de Fete Baár-Madas şi îşi asumă rolul de redactor al revistei Protestáns Szemle.
Începând din 1941 îşi petrece de regulă vacanţele de vară la Praid. În 1944 – drept protest împotriva deportării evreilor – se pensionează şi se retrage în nordul ţării, în localitatea Szentgyörgypuszta, aflată lângă oraşul Visegrád. Urmează o perioadă în care e prezent în viaţa literară doar ca traducător, iar la începutul anilor 1960 revine şi cu poezii proprii.
Mai mulţi critici ai săi îl consideră cel mai mare poet ardelean, mai ales datorită poeziilor scrise în perioada în care Áprily a trăit şi a activat în Transilvania.
Lirica sa se bazeză pe impresiile din natură, o bună parte din simbolurile folosite provenind din peisajul transilvan.
Motive bogate în imagini ale naturii, muzicalitatea versurilor, o desăvârșită tehnică a rimei: iată elementele caracteristice încă din debut pentru lirica sa marcată de puesuri melancolice.
Rezignarea și dorința de a trăi plenar, inerția unui suflet introvertit și nădejdea sădită în valorile umanității sunt prezente deopotrivă în poeziile sale perfect structurate, și având o atmosferă aparte. Arta sa poate fi descrisă ca o permanentă șlefuire a compoziției, dublată de stima formelor clasice și nevoia de echilibru, deziderat garantat printr-o muzicalitate pregnantă. Dramele sale (Idahegyi pásztorok [Păstorii muntelui Ida], Oedipus Korinthosban [Oedip la Corint], A bíboros [Cardinalul]) sunt creații poetice centrate pe dialog cu o compoziție remarcabilă.
Istoricul literar Benedek Marcell – un specialist cu rădăcini ardelene, fiind fiul lui Benedek Elek și profesor al universității clujene până la 1947 – îl consideră pe drept printre marii creatori ai liricii maghiare, Áprily fiind plasat într-un anturaj select: Babits Mihály, Kosztolányi Dezső, Tóth Árpád, Juhász Gyula.
Traducerile sale din germană, rusă şi română sunt de un nivel artistic superior, dar a transpus în limba maghiară şi poeţi englezi, francezi şi latini. Aneghin, proza lui Turgheniev, mai multe texte de Lermontov, Nekrasov şi Gogol, Peer Gynt şi traducerea poemului eminescian Luceafărul fac parte din cele mai frumoase piese ale literaturii de traducere beletristică. A demarat încă în anii 1920 cu tălmăcirea operelor lui Lucian Blaga, Şt. O. Iosif şi Eminescu, ca mai apoi paleta să se întregească cu poezii de Tudor Arghezi, George Coşbuc, Ion Pillat.
La rândul său a fost și el tradus în limba română de Corneliu Bala, un volum al poeziilor transpuse a apărut în seria Biblioteca Kriterion în 1974.
„Înainte de toate Áprily Lajos a fost poet, slujind printre oameni, cu talentu-i splendid, mereu în spiritul unor legi cristaline” – iată o caracterizare succintă, oferită de Győri János, cercetătorul moștenirii sale literare.
RoMIL; ÚMIL.
Áprily Lajos: Megnőtt a csend. Összegyűjtött versek. Szépirodalmi, Budapest, 1972.
Vita Zsigmond: Áprily Lajos, az ember és a költő. Kriterion, Bukarest, 1972.
Marosi Ildikó: A Helikon és az Erdélyi Szépmíves Céh levelesládája (1924–1944). Kriterion, Bukarest, 1979.
5minut