Marina Cionca provine dintr-o familie burgheză românească din Brașov, astfel că una dintre valorile de bază ale educației „de modă veche” este respectul pentru diferitele identități ale unui oraș multinațional. Lector la Universitatea Transilvania din Brașov, Marina Cionca îl apreciază pe Kós Karoly ca personalitate decisivă în arta secolului al XX-lea, căruia i-a promovat lucrările și astfel au fost cunoscute și îndrăgite de generații întregi de studenți. Totodată, nu agreează cuvântul”minoritate”.
Poate te-a mirat faptul că am vrut să abordăm tema multiculturalismului brașovean într-un interviu în care vorbim și despre Centenar. Deși eu cred că dintre toți cunoscuții mei, tu ai cea mai amplă perspectivă în acest sens. Eu de la tine am învățat respectul sau chiar bucuria diversității în cadrul Festivalului Etnovember, acesta având și o componentă importantă în acest context. Ce înseamnă până la urmă întrepătrunderea acestor două fenomene?
Mărturisesc că lansezi un subiect care mă preocupă în mod continuu. Totodată, cred că ești unul dintre puținii oameni care știu că o bună parte din viața mea este și a fost legată de lansarea acestui tip de eveniment cultural în Brașov. Privind însă lucrurile dintr-o altă perspectivă interesul meu este absolut firesc, pentru că provine dintr-o educație tipică brașoveană. Încă dDe la vârsta de trei ani, aveam prietene de origine săsească, evreiască, maghiară, dar niciodată nu am conștientizat faptul că ele reprezintă altceva decât ceea ce sunt eu. În viziunea mea ele erau la fel cu mine.
Prin urmare, de la bun început m-am hotărât și pentru proiectul Etnovember, inițial în 1998, mi-am propus să elimin un termen pe care nu l-am agreat niciodată: minoritate. Nu îl agreez nici acum. Pentru mine sunt comunități etnice, sunt grupuri de oameni, care au un potențial de cultură și civilizație de pe urma căruia putem să ne bucurăm cu toții. Pe de altă parte, rămâne să evaluăm, desigur, raportul dintre aceste comunități și majoritate, raport care uneori poate să fie frustrant poate pentru ambele părți. Iar aici pot să amintesc faptul că, o bună parte a prietenilor mei fiind maghiari, am momente în care mă supăr pentru cât de puțin înțeleg unele situații. Desigur, eu înțeleg motivele: cei care poate au fost educați în spiritul culturii maghiare nu au cum să percuteze la / înțeleagă anumite detalii specifice culturii românești. Deci mă aflu undeva la mijloc și aș vrea foarte mult să îmbunătățesc aceste relații, printr-o continuă alăturare a acestor factori, ca să se vadă că, în cea mai mare măsură, gândim cu toții la fel, iubim cultura, iubim cărțile bune.
Cum ar trebui să vorbim despre Ccentenar pentru a fi echitabil în toate abordările?
Există aspecte delicate ale Ccentenarului, pe care numai o discuție foarte deschisă le poate lămuri. Dacă nu discutăm deschis și ne adâncim în viziunea fiecărei părți asupra anului 1918, care mi se pare absolut firesc să fie generatoare de neplăceri și chiar conflicte, atunci evident că va fi în continuare neplăcut pentru toți. Ce înțeleg prin discuție? Orice om rezonabil care străbate Transilvania, privește în jur, înțelege toate motivele care au făcut această zonă atât de dorită de atât de multă lume.
Elementul istoric pur este că uneori a aparținut unora și acum aparține altora. Dar oricând se poate întâmpla ceva și roata istoriei să se întoarcă, pentru că nimic nu este veșnic. Cum nici politicienii, nici șefii instituțiilor sau liderii de orice fel nu sunt veșnici.
Dacă relativizăm puțin lucrurile, putem să cădem de acord asupra faptului că, deocamdată, aceștia suntem cei care ne aflăm aici și am face foarte bine să îmbogățim locul în care trăim, nu să îl sărăcim certându-ne. Dar aceasta este o abordare mult prea generală.
Cum apare această abordare în practică? Prezinți acest lucru și în cadrul activității tale de cadru didactic/lector universitar?
Prima parte a cursului meu de design mobilier este o istorie a designului, în care introduc elemente de istorie a artelor specifice ultimilor 150 de ani. Această perspectivă are un punct de ascensiune maximă, în perioada 1880 și 1930 – o perioadă extrem de interesantă la nivel european, dar și la nivelul țării noastre. Întâlnim aici un stil nou, cu o nouă identitate pe care noi o numim neo-românesc, stil inițiat de Ion Mincu și apoi, încurajarea regală pentru dezvoltarea artelor și culturii.
Pe de altă parte, dacă ne uităm la Transilvania anilor 1900, regiune care, din punct de vedere al evoluției al artelor, a fost diferită de Muntenia și de Moldova. Diferența se datorează unei alte personalități din domeniu, iar acesta este nimeni altul decât Kós Károly. El a dat Transilvanismului o nouă valoare de importanță majoră însă nu doar la nivel local, rezonanța a ajuns la nivel european. Nu uit niciodată expoziția în care lucrările lui Kos Karoly erau prezentate în paralel cu marii creatori de arhitectură și design europeni, începând cu finlandezul Eero Saarinen, americanul Frank Lloyd Wright și scoțianul Charles Rennie Mackintosh. Este o generație care și-a dorit foarte mult să creeze un stil caracteristic locului din care proveneau și au ajuns la valori de importanță europeană. De la Kos Karoly ajungem la edificiul Muzeului Național Secuiesc care este una dintre cele mai splendide clădiri din toată Transilvania, urmând apoi Biserica cu cocoș din Cluj Napoca, o altă capodoperă în care vedem unitatea absolut surprinzătoare a modului de gândire, cu ceilalți arhitecți celebri europeni. A fost un moment extraordinar de favorabil pentru arta europeană, iar noi trebuie să îl înțelegem foarte bine.
În aceeași perioadă, în Muntenia sau în Moldova vedem un stil unitar, care până în prezent rămân un model de creație realizat cu multă sensibilitate și forță.
Ajungem la momentul Unirii, 1918, care a fost, pe de o parte, un moment de euforie pentru populația românească și extrem de trist și distructiv pentru maghairi. Trebuie să înțelegem foarte bine și acest aspect. Studenților mei le cer să încerce să înțeleagă acest lucru.
Filiala din Brașov a Universității Transilvania este foarte populară în rândul studenților din Ținutul Secuiesc…
Da, am mulți studenți maghiari din județele Harghita și Covasna, dar și cei din județul Satu-Mare vin să studieze aici. Uneori mai apelez la ajutorul lor când vreau să explic anumite lucruri. Nu sunt întotdeauna bine informați copiii, dar unii dintre ei sunt – și atunci putem avea un dialog, mă pot ajuta să explic unele lucruri. Pentru tinerii de 20 de ani a pune în paralel marile realizări de artistice dinainte de 1918, în zone care nici acum nu sunt foarte omogene, înseamnă o modalitate foarte bună de înțelegere. În fiecare an vizitez împreună cu studenții mei cele mai diverse locuri importante pentru studiul lor, săsești, maghiare, evreiești și românești, nu facem nicio diferență. Îmi amintesc ce uimiți au fost când au auzit de Bernády György, primarul Târgu-Mureșului, și de ideea sa extraordinară de a transforma un târgușor prăfuit la într-un oraș, prin construirea Palatului Culturii, o splendoare de construcție. Desigur, sarcina pe care mi-am asumat-o ca profesor universitar nu este vreo misiune grandioasă, nici nu avem foarte mulți studenți, însă fiecare student este un vector foarte bun de transmitere a mesajului de înțelegere și toleranță.
Brașovul a fost considerat întotdeauna un model de interculturalitate, chiar timp de secole a fost susținută această idee, chiar și la nivel instituțional. Cât de prezentă crezi că este acum această trăsătură, s-a distorsionat oare această interculturalitate de-alungul vremii?
Este și ușor și greu de formulat răspunsul la această întrebare. Eu, personal, întotdeauna am văzut Brașovul ca pe un oraș multicultural prin definiție, mereu am pornit de la această premisă. Nu a fost deloc dificil ca primul proiect Etnovember să aibă loc în Brașov, în condițiile în care a existat întotdeauna înțelegere și conviețuire pașnică. Poate că în alte locuri, un proiect multicultural de factura Etnovember ar fi fost mai puțin bine văzut, însă aici proiectul s-a bucurat încă de la început de sprijin și susținere din partea tuturor celor implicați prin parteneriate: instituțiile de cultură și comunitățile etnice locale. Acestea din urmă au făcut tot ce este omenește posibil pentru reușita tuturor activităților planificate.
În acest sens, aș spune – răspunzând la întrebarea ta – că pe această linie lucrurile nu s-au schimbat în mod dramatic în ultimii 20 de ani. Un lucru interesant, însă, este faptul că una dintre comunitățile foarte active, care a rămas permanent activă și creativă – este comunitatea grecilor, care nu este o comunitate cu tradițională în istoria Brașovului. Eu am ajuns să o văd ca un fel de promotor, deoarece grecii au o capacitate uimitoare de a se reinventa continuu, cu o putere de invidiat. Din altă perspectivă, dacă ne gândim că inițiatorul proiectului Etnovember rămâne totuși Mediateca Norbert Dataeye din cadrul Universității Transilvania, atunci trebuie amintit faptul că de ani de zile mediateca găzduiește o trupă la care țin foarte mult, de dansuri populare maghiare, ansamblul Bokreta și care, de asemenea, constat cu mare interes că reușește să se reinventeze de la an la an.
Deci eu cred că dacă privim lucrurile la bază, la nivelul oamenilor obișnuiți – lăsând la o parte liderii politici și cei cu funcții importante – baza multiculturală a Brașovului este aceea pe care am iubit-o de la bun început.
Spuneai că ai foarte mulți prieteni maghiari. Este ceva anume despre care consideri că numai de la ei puteai învăța sau în acest caz nu există astfel de diferențe?
Bineînțeles că există. Am învățat foarte mult de la ei. Este greu să ai prieteni de la care la un moment dat nu mai ai ce învăța, deci și prietenia poate să nu mai avanseze. În mod ideal, totuși, este de dorit ca prietenii să învețe întotdeauna unii de la alții. Chiar și lucruri foarte simple, cum ar fi rețete de gătit sau ce fel de sate ar mai trebui să vizităm împreună pentru că sunt interesante, sau pentru că este acolo o biserică sau un meșter și până la cărți, piese de teatru, filme, lucruri noi, în general, a căror experiență trebuie să o împărtășim. În această privință sunt o profitoare, pentru că sunt și curioasă din fire, deseori îi iau la întrebări pentru a afla noutățile și cred că fiecare dintre acești oameni îmi oferă extraordinar de mult. Și din acest motiv prietenia noastră este vie și continuă, mă întristează foarte mult când nu am vești de la ei.
Dacă ar exista o astfel de alternativă, ce ai schimba la nivelul discursului oficial în relațiile româno-maghiare? Consideri că acest discurs influențează cumva viața de zi cu zi a celor din jurul tău?
Voi începe cu un mic exemplu: domnișoara arhitect Bartha Bíborka, care pregătește pentru Etnovember 2018 o expoziție intitulată Arta decorativă românească în zona istorică a Centenarului.
Dacă ea este capabilă să organizeze cu interes și cu plăcere, să studieze și să creeze o astfel de expoziție, despre care cred că va avea un impact vizual foarte important, atunci poate acesta este genul de inițiativă care ar putea schimba optica generală în legătură cu atmosfera desfășurării evenimentelor oficiale dedicate Centenarului.
Dacă ne gândim la politica de nivel național, consider că se poate promova un nivel de înțelegere superior, o comunicare reciprocă a valorilor – inclusiv politice – și ale democrației, ca valoare absolută a existenței noastre în aceste vremuri și în această țară. Consider că astfel ar putea să dispară acel sentiment de suspiciune reciprocă, înșurubat atât de adânc în creierul a unui număr incredibil de mare de oameni, altminteri bine intenționați, dar care preferă să asculte anumite discursuri de învrăjbire, pe care – neavând încotro – le și cred.
Aici și acum ar fi nevoie nu de discursuri goale, împăciuitoare, ci de înțelepciunea dialogului și de o normalizare a vieții în această țară, după atâția ani…..
Sursa: www.maszol.ro