”Maghiari în România – 100 de ani de istorie” – cuprinde o serie de filme documentare despre maghiarii din România

iul.-10

Articole

Prima parte a documentarului intitulat „Maghiari în România – 100 de ani de istorie”, despre evenimentele istorice din ultimii o sută de ani, a fost prezentat de UDMR joi, la ora 19.00, în sala Tonitza a Palatului Bánffy din Cluj Napoca. Cu ocazia acestui eveniment, la care a fost prezent și președintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost organizată și o dezbatere tematică,  cu  participarea mai multor istorici.

Primul episod, care prezintă perioada de la izbucnirea Primului Război Mondial până la semnarea Tratatului de la Trianon,  este semnat de Fodor János. Filmul include intervenții ale unor istorici importanți: Ablonczy Balázs, Fodor János, Nagy Botond, Gidó Csaba, Egry Gábor, Lucian Nastasă-Kovács și Zahorán Csaba.

Seria documentară cuprinde nouă episoade  în care istoricii marcanți prezintă evenimentele din ultimii o sută de ani. În filme au fost folosite numeroase înregistrări de arhivă, mai ales din buletinele de știri ale vremii. Editorul seriei este Víg Emese, iar coordonatorul documentarului este Bárdi Nándor. Episoadele următoare vor fi prezentate în cadrul unor noi sesiuni de proiecții, organizate în cea de a doua jumătate a acestui an.

”Vrem ca noile generații ale majorității și minorității să nu fie dezbinate de diferența abordărilor istorice, ci să fie uniți prin proiectarea unui viitor comun. Vrem să ne exprimăm punctul de vedere, deoarece constatăm că există o diferență de opinii semnificativă între istoricii români și cei maghiari în ceea ce privește evenimentele din secolul trecut, iar interpretarea istoriei comune se blochează, în mod sistematic”, se arată în comunicatul remis de UDMR.

Cu ocazia Centenarului, UDMR va organiza în 6 orașe din Transilvania o serie de zece prezentări istorice și trei conferințe științifice. În plus, Uniunea pregătește o cronologie istorică a ultimilor o sută de ani, care  va fi publicată și în limba română.

 

Sursa: www.maszol.ro

1 minut