Rămâne orfan de mamă de la o vârstă fragedă, va fi crescut împreună cu cei opt frați de către tatăl lor. Familia făcea parte din elita intelectuală clujeană, tatăl Kuncz Elek (1846–1915) fiind director general la inspectoratul școlar, iar cercul de prieteni era compus din profesori universitari. Idealurile clasice burgheze și nevoia de cultură caracterizau sistemul de valori al anturajului din casa părintească. Încă de tânăr Kuncz se va avea contact cu marile opere ale literaturii maghiare și mondiale, iar pentru lucrările sale din domeniu va fi premiat în gimnaziu.
După absolvirea gimnaziului piarist din Cluj devine student la universitatea budapestană, unde urmează cursurile secției de maghiară–latină–greacă (1903–1907), fiind membru al Colegiului Eötvös. Gyulai Pál și Riedl Frigyes sunt profesorii care i-au influențat evoluția. În disertația de doctorat scrisă despre criticul și istoricul literar Toldy Ferenc (1907) se simte mai ales amprenta lui Riedl: pe lângă analiza activității lui Toldy lucrarea eseistică propune și o evaluare a carierei și a epocii sale. Kuncz Aladár intenționa să-și aprofundeze cercetările în acest domeniu și a elaborat monografia intitulată A magyar irodalomtörténet elméletének és módszerének fejlődése Toldy Ferenc óta [Dezvoltarea teoriei și metodologiei istoriei literaturii maghiare de la Toldy Ferenc până azi], lucrarea însă a rămas în manuscris.
După absolvirea studiilor superioare devine profesor de maghiară–latină–greacă la Budapesta. În această perioadă colaborează cu revista Nyugat, având numeroase critici și povestiri publicate în paginile prestigiosului organ de presă. Ady Endre, Babits Mihály, Kosztolányi Dezső făceau parte din cercul său de prieteni. Ținea prelegeri la școala deschisă a Societății de Științe Sociale, și a fost admis în loja masonică Martinovics, a participat la înființarea Partidului Național Radical Civic, condus de Jászi Oszkár. Din 1911 devine membru al Societății Maghiare de Istorie Literară.
Extrem de pasionat de cultura și literatura franceză, își petrece concediile de vară în Franța; în momentul izbucnirii primului război mondial tocmai se afla într-un sătuc din Bretania, și a fost internat „ca cetățean al unei țări ostile”.
A fost eliberat după terminarea conflagrației. Romanul Fekete kolostor (Mănăstirea neagră) – 1931 – prelucrează amintirile celor cinci ani petrecuți la mănăstirea Noirmoutier, respectiv în lagărul de la Ile d’Yeu. Memoarul oferă o sociografie a închisorii, un tablou amplu realizat prin surprinderea unui număr mare de personaje. Criticii apreciează în primul rând sensibilitatea psihologică a abordării, zugrăvirea caracterelor nuanțate, tonul obiectiv; retrospectiva cvasimemorialistică devine roman în toată puterea cuvântului, prin compoziția sa epică și intercalarea unor elemente fictive. Cartea este în același timp un rechizitoriu împotriva violenței și tiraniei, un protest împotriva războiului.
Deși a publicat fragmente în revista Nyugat și pe paginile Erdélyi Helikon, romanul Fekete kolostor (Mănăstirea neagră) va fi finalizat doar înainte de moartea sa. Cartea va avea un succes internațional, fiind tradusă în limbile franceză, engleză, italiană și română. Tot în ultimul an de viață a definitivat romanul Felleg a város felett [Nor peste oraș] în care relatează experiențele clujene și budapestane ale tinereții sale.
Se întoarce din prizonierat în 1919, își reia activitatea de profesor la Budapesta, concomitent fiind redactorul revistelor Új Magyar Szemle și Auróra. În 1923 se va muta la Cluj, unde devine redactorul cotidianului Ellenzék, fiind șeful rubricii literare. Împreună cu Bánffy Miklós și Kemény János este organizatorul primei întâlniri de la castelul din Brâncovenești (1926) a scriitorilor ardeleni, un forum devenit cunoscut prin întâlnirile Helikon. După plecarea lui Áprily Lajos în Ungaria, din 1929 este redactorul publicației Erdélyi Helikon, o sarcină asumată până la sfârșitul vieții.
A îndeplinit un rol important în viața culturală a maghiarimii ardelene, cerințele estetice statuate la revista Nyugat i-au ghidat atitudinea redacțională; viziunea sa a fost influențată de filosofia lui Bergson și umanismul lui Romain Rolland.
Studiile Az erdélyi gondolat Erdély magyar irodalmában [Ideea transilvanistă în literatura maghiara a Ardealului], Tíz év [Zece ani] și Erdély az én hazám [Ardealul, patria mea], sunt lucrări de referință ale gândirii transilvaniste.
Ca traducător a transpus în limba maghiară opere de Gobineau, Anatole France și Maupassant.
Romanul Fekete Kolostor a apărut în traducere românească în 1971, datorită efortului depus de Corneliu Codarcea și Nicolae Crișan, prefața fiind semnată de Nicolae Balotă. Cartea a fost publicată în seria Biblioteca Kriterion, sub titlul: Mănăstirea neagră. Însemnări din viața internaților din Franța.
RoMIL
Új magyar irodalmi lexikon. Budapest, 1994.
A magyar irodalom története (mek.oszk.hu/02200/02228.html *2018.05.04)
Pomogáts Béla: A tanulmányíró Kuncz Aladár. (adatbank.transindex.ro/html/alcim_dok8863; *2018.05.04.)
4minut