După studii efectuate la Colegiul Wesselényi din Zalău, absolvit în 1934, obține diploma la facultatea de psihologie a Universității Ferdinand I., iar după semnarea celui de al doilea tratat de la Viena devine preparator la Institutul de Psihologie din cadrul Universității I. Ferenc József. În timpul celui de al doilea război mondial va fi înrolat, dar datorită expertizei deținute nu va fi trimis pe front, ci la Institutul Psihologic Militar, apoi la Institutul Militar de Evaluare. Profitând de statutul său privilegiat își va perfecționa pregătirea în Institutul Psihologic al Universității Pázmány Péter, fiind discipolul lui Harkai-Schiller Pál, întemeietorul institutului, o somitate care a ținut cursuri și la universitatea clujeană în anii ’40.
Temele sale de cercetare din această perioadă sunt: acțiunea, percepția și motivația; probleme studiate și prin experimente efectuate pe animale.
Tot în perioada războiului a activat și la Institutul de Biologie de la Tihany, iar când unitatea sa a fost trimisă spre vest, se retrage cu ea din fața frontului și este capturat la Linz de către militarii americani. După întoarcerea din prizonierat a început să țină cursuri la universitatea Bolyai, obținând funcția de conferențiar în 1946.
În anii ’40 devine unul din primii și cei mai importanți reprezentanți ardeleni al curentului gestaltist, sau în alți termeni psihologia formei (un curent de origine germană a psihologiei care se bazează pe ideea că întregul e mai mult decât totalitatea părților componente).
În 1948 Institutul de Psihologie va fi desființat, dar Facultatea de Psihologie-Filosofie încă funcționa, iar pentru o perioadă scurtă Zörgő devine decanul acestei facultăți.
Va fi îndepărtat din motive politice și își continuă activitatea ca profesor. Este nevoit să preia mai mult din sarcinile didactice, din moment ce unii dintre profesori sunt nevoiți să părăsească Universitatea în urma unor presiuni politice. Astfel renumiții specialiști Tettamanti Béla, Harkai-Schiller Pál, Benedek István, Molnár Imre își pierd pozițiile, pentru că statul nu le-a prelungit contractul profesorilor care aveau cetățenie maghiară.
După 1959 va fi preocupat și de psihopedagogie, a efectuat de exemplu cercetări în domeniul reabilitării copiilor cu defecte de vorbire.
A colaborat la realizarea unor publicații academice, dar a scris și manuale școlare și cursuri universitare: Általános lélektan [Psihologie generală] – 1947, Pszichotechnika [Psihotehnică] – 1947, Az érzékelés [Percepția] – 1947, Az idegrendszer anatómiája és fiziológiája [Anatomia și fiziologia sistemului nervos] – 1952. Rezultatele cercetărilor au fost prezentate la conferințe și congrese: de la Moscova, Berlin și până la Londra a participat la evenimentele internaționale de specialitate, organizate în mai multe orașe europene. A semnat studii și articole de popularizare a științei în revistele Korunk, A Hét, Dolgozó Nő, respectiv în cotidiene ca Igazság, Előre, Megyei Tükör.
Pe lângă studiile și lucrările proprii a redactat și a tradus nenumărate publicații de specialitate.
Ce este voinţa? Editura Enciclopedică Română, București, 1969.
A képességek [Aptitudinile] – Editura Științifică, București, 1973 (coautor).
3minut