După studiile medii absolvite în Liceul Romano-Catolic din orașul natal, obține diploma la Facultatea de drept a Universității Ferdinand I. din Cluj. Între 1933–1940 este tehnoredactor și șeful rubricii de tineret la revista Erdélyi Iskola, organ de presă întemeiat de Márton Áron.
I s-a solicitat să predea la universitate încă înaintea obținerii titlului de doctor (1939), dar el optează pentru un post de profesor la Institutul Științific Transilvan întemeiat la Cluj în 1940. Institutul se concentra cu precădere pe științele umaniste, mai ales istorie și folclor: a organizat cercetări în mediul rural, a publicat documente surse. Institutul – care avea în frunte savanți ca Szabó T. Attila sau Csőgör Lajos – a funcționat până în anul 1947. Concomitent cu această activitate Venczel a coordonat între 1938 și 1945 departamentul de statistică și politică de proprietate a Asociației Maghiare Economice Transilvane.
În 1935, împreună cu Makkai László întemeiează revista Hitel, care se va desființa după șase numere, dar revine în 1936 în serie nouă, cu un profil de politică socială, și va apărea până în iulie 1944.
În anii 1936/37 va activa jumătate de semestru la institutul sociologic al lui Dimitrie Gusti; de aici primește imboldul de a organiza în 1941 o tabără de cercetare sociologică rurală la Unguraș, județul Cluj.
În 1937 participă la Întâlnirea de la Târgu Mureș din împuternicirea episcopului Márton Áron, îl regăsim printre cei care au redactat declarația finală a forumului.
În perioada 1945–1946, în calitate de colaborator al lui Csőgör Lajos, va elabora împreună cu Nagy Géza structura Universității Bolyai, a avut un rol determinant în organizarea efectivă a universității.
Între anii 1945–1947 este profesor de statistică și sociologie la Universitatea Bolyai. Interesul față de statistică își are rădăcinile în perioada copilăriei, tatăl său fiind profesor de matematică la Liceul Romano-Catolic din Miercurea Ciuc.
Cunoașterea cât mai aprofundată a propriei comunități naționale a constituit motivul-cheie al activității sale de sociolog și autor al unor lucrări de specialitate.
Considera că această abordare autoreflexivă este pilonul principal al oricărui demers concret, refuzând astfel atitudinea generațiilor anterioare, axată pe o poziție de închistare, îndreptată spre trecut. Nu era adeptul unei viziuni centrate pe literatură, și nu împărtășea manifestările transilvanismului pasiv.
A fost membrul acelui grup restrâns de experți care a însumat într-un memorandum bazat pe argumente demografice așteptările comunității maghiare din Transilvania în perioada premergătoare semnării tratatului de la Paris din 1947.
În 1947 este internat, petrece câteva luni în tabăra de internare de la Ploiești. După eliberare, începând din octombrie 1948, a lucrat în arhiva Asociației Muzeul Transilvan alături de Kelemen Lajos și Jakó Zsigmond.
Este arestat din nou în data de 17. februarie 1950 și va fi condamnat la 12 ani de muncă silnică. Este unul din condamnații procesului intentat episcopului romano-catolic Márton Áron, iar printre capetele de acuzare figurează tocmai participarea sa la întocmirea memorandumului din 1947. A trecut pe rând prin închisorile de la Văcărești, Aiud, Gherla și Dej; timp de 6 ani a fost coleg de celulă cu Márton Áron.
A fost eliberat în 11. ianuarie 1961, dar o perioadă i s-a interzis activitatea științifică: e nevoit să accepte copierea de partituri sau pictura pe ceramică într-o cooperativă meșteșugărească. După 1969 poate reveni în mediul universitar, va deveni cercetător și se va concentra asupra sistematizării materialului cercetării sociologice efectuate la Gârbău (Sălaj). A participat la preparativele editării Romániai Magyar Irodalmi Lexikon [Lexiconul Literaturii Maghiare din România], o amplă intreprindere intelectuală. În prefața primului volum Balogh Edgár îi aduce un omagiu lui Venczel, aflat deja în rândul colaboratorilor defuncți: „Ne amintim cu durere profundă cu această ocazie de (…) Venczel József, cel care a elaborat metodologia noastră de redactare și a pregătit întregul repertoriu.”
Un singur volum i s-a publicat în viață: Az erdélyi román földbirtokreform [Reforma agrară românească în Transilvania] – 1942.
În volumul postum A falumunka útján [Pe calea cercetării satelor] – Székelyudvarhely–Budapest, 1993 – redactorul a intercalat memoriile lui Domokos Pál Péter, în care e prezentată derularea procesului intentat lotului Márton Áron.
Az önismeret útján. Tanulmányok az erdélyi társadalomkutatás köréből [Pe calea autocunoașterii. Studii din domeniul cercetării sociale ardelene]. Kriterion, Bukarest, 1980.
Erdélyi föld – erdélyi társadalom. Válogatott írások [Plai transilvan – societate transilvană. Scrieri alese]. Közgazdasági és Jogi Könyvkiadó, Budapest, 1988.
4minut