După absolvirea Gimnaziului Kölcsey din Satu Mare în 1955 devine student al secției de limbă și literatura maghiară din cadrul Universității Bolyai, dar la finele studiilor nu și-a susținut examenele de licență. Între 1958–1959 este colaborator al revistei Igaz Szó, din 1960 colaborator intern al cotidianului bucureștean Előre, a trăit în capitală cu prima sa soție, poeta Hervay Gizella, aici se naște și fiul Attila (Kobak), cel care va deveni victima cutremurului din 1977. De la mijlocul anilor ’60 se întreținea din onorarii. A fost nevoit să se interneze de mai multe ori din cauza bolii care recidiva, în final va deveni pensionar de boală. Din 1972 revine la Cluj, unde, datorită agravării bolii își pune capăt zilelor (părăsește locuința în data de 27. octombrie, trupul neînsuflețit i-a fost găsit pe 2. noiembrie în pădurea Hoia de la periferia orașului.) Mormântul său se află în cimitirul central Házsongárd, fiul său și prima soție Hervay Gizella sunt și ei înhumați în același loc.
Cariera de poet demarează la imboldul experiențelor din studenție și datorită influenței profesorilor. Prima poezie apere în revista Utunk în anul 1956. Volumul de debut, intitulat Álom a repülőtéren [Vis pe aeroport] va fi publicat în 1962. Prin poeziile, traducerile sale din autori români și englezi, poeziile sale pentru copii, devine o prezență permanentă în viața literară. În 1992 va primi premiul postum al Uniunii Scriitorilor din România.
Viața și creația poetică îi sunt marcate într-o manieră determinantă de 1956: an în care îi apar primele poezii, și în același timp anul în care va intra în vizorul Securității datorită solidarizării sale cu revoluția ungară. Devine astfel șantajabil, ulterior situația sa nu a putut fi clarificată în întregime, dat fiind faptul că nu dispunem încă de destule informații despre dosarele întocmite de autorități.
După volumul de debut apărut în seria Forrás, și două cărți cu poezii pentru copii urmează în șir celelalte tomuri: Szerelmek tánca [Dansul iubirilor] (1965), A láz enciklopédiája [Enciclopedia febrei] (1967), Búcsú a trópusoktól [Adio ecuatorului] (1969), apoi o culegere din producția poetică de până atunci, oferită de volumul Sajtóértekezlet [Conferință de presă] (1972), după care, cu puțin înaintea morții Öregek könyve [Cartea bătrânilor] (1978). O ediție cumulativă a operei sale poetice – Kényszerleszállás (Aterizare forțată), 1978 – și volumul bine documentat despre traiectoria sa: A költő (régi és újabb) életei [Viețile poetului] (2008) au fost redactate de reputatul critic și eseist Kántor Lajos.
În cercurile literare i se spunea Szisz, formal e considerat ca fiind membru al primei generații Forrás, dar nu poate fi înregimentat printre adepții vreunei școli, stil, ori tendințe. Reușește să-și creeze un limbaj liric suveran încă în volumul de debut, iar acesta îl va caracteriza pe durata întregii cariere.
Datorită erudiției și unui simț al limbii ieșit din comun a omis stângăciile și bâjbâielile inerente fiecărui artist începător, era lipsit de orice fel de epigonisme sau maniere gratuite: stilul său personal l-a purtat spre reușite încă de la început. A reușit să împace clasicul cu modernul, independența îndrăzneață cu respectul și prezervarea valorii. Neliniștile, îndoielile, dezrădăcinarea, nesiguranța transpiră prin versurile sale – turnate și filtrate printr-o formă expresiv-ludică a limbajului poetic. Și-a identificat modelul în persoana compozitorului Bartók Béla, poetica sa fiind elaborată după exemplul muzicii bartokiene care a reușit să creeze o armonie nouă din acorduri disarmonice. Nenumărați critici au încercat să decarteze și să descifreze universul său poetic distinct și atât de specific.
Potivit istoricului literar Pomogáts Béla: „În ultimii ani se nășteau mai ales recviemuri și poezii de adio. Iar acestea s-au detașat de limbajul avantgardist, întorcându-se la forme poetice tradiționale.”
În opinia poetului Székely János lirica lui „Szisz” : „…e din cale afară de interesantă, modernă și bună, este însăși autoironia poeziei”. – Solitudinea dureroasă și-a pus amprenta și asupra vieții particulare, ambele căsnicii sfârșind prin eșec.
Performanțele sale de exeget sunt deasemenea durabile, s-a aplecat asupra liricii lui Arany János, Radnóti Miklós, Mihai Eminescu, Walt Whitman, T. S. Eliot, în eseurile sale oferind o reinterpretare pertinentă a operelor analizate (de ex . Kortársunk, Arany János, [Arany János – contemporanul nostru], 1969).
A tradus în mod consecvent autori străini, a retradus capodoperele literaturii pentru copii (frații Grimm, Rudyard Kipling, Selma Lagerlöf, Walt Dissney, H. Chr. Andersen, J. M. Barrie), Din literatura română dintre poeții contemporani a tradus câte un volum de Tiberiu Utan (1965), Nichita Stănescu (1974), Ștefan Augustin Doinaș (1975), dar tot în transpunerea sa au apărut studiile de estetică ale lui Tudor Vianu: Problemele metaforei și alte studii de stilistică (A metafora kérdéseiről), 1967, monografia lui George Călinescu despre Ion Creangă (1975), cartea lui Lucian Blaga Fețele unui veac (Egy évszázad arcai) aceasta din urmă tradusă împreună cu Molnár Szabolcs, 1978.
Poeziile sale au fost traduse în limba română de Tiberiu Utan, Nichita Stănescu, Constantin Olariu, H. Grămescu. Volumul Kényszerleszállás a apărut în traducerea lui Paul Drumaru cu titlul Aterizare forțată în 1985 în seria Biblioteca Kriterion. Poemele i-au fost traduse în limba germană de către Eva și Roman Czjzek.
A láz enciklopédiája [Enciclopedia febrei]. Bukarest, 1967.
Történetek húsz éven felülieknek [Povestiri pentru adulți]. Karcolatok. Bukarest, 1967.
Búcsú a trópusoktól [Adio ecuatorului]. Bukarest, 1969.
Sajtóértekezlet [Conferință de presă]. Válogatott költemények. Bukarest, 1972.
Felezőidő [La jumătate de timp]. Bukarest, 1974.
Sz. D. legszebb versei [Poeziile cele mai frumoase al lui Sz. D.]. Bukarest, 1976.
Tengerparti lakodalom. Hátrahagyott versek [Nuntă la malul mării. Poezii. postum]. Bukarest, 1978.
Kényszerleszállás. Összegyűjtött versek (Aterizare forțată. Poezii alese). Bukarest, 1978.
RoMIL, MÉL, ÚMIL
szilagyidomokos.adatbank.transindex.ro/
maszol.ro/index.php/kultura/73123
Foto: Muzeul Literar Petőfi
5minut