Studiile elementare și le absolvă în orașul natal, după care își continuă studiile la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, unde familia se va muta în urma semnării celui de al doilea tratat de la Viena. În 1943 se înscrie la Școala Militară, în 1944, odată cu apropierea frontului instituția de învățământ va fi trimisă spre vest, astfel la finele războiului va deveni prizonier de război la vârsta de 16 ani. Se întoarce în 1946, și abia atunci va obține diploma de bacalaureat. În 1952 absolvă studiile superioare la Universitatea Bolyai, obținând o diplomă la secția de filozofie.
Între anii 1951–1956 este lector la redacția clujeană a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă. Se căsătorește cu Varró Ilona, redactor la revista Dolgozó Nő, autoare a unor nuvele care la vremea respectivă erau deja publicate în revistele literare. Din căsnicia lor se vor naște doi copii.
Primul său volum de poezie apare în 1953 (Csillagfényben [În lumina astrală]). Începând din 1956 familia se mută la Târgu Mureș, unde Székely devine redactorul rubricii de poezie în cadrul revistei literare Igaz Szó. În 1968 va pleca într-un periplu vest-european împreună cu Kányádi Sándor.
Face parte din prima generație a literaturii maghiare transilvane de după război, al cărei debut coincide cu apariția și consolidarea noilor structuri instituționale.
Contradicțiile ontologic-artistice ale primei perioade de creație s-au evidențiat și sub formă filozofică – prezentând influența lui Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard.
De la începutul anilor ’60 idealul clasic al armoniei se va resorbi, lăsând loc unor abordări mai disonante de tipul procedeelor întâlnite în lirica lui Szabó Lőrinc, dând dovadă de atitudini etice ferme, apropriate existențialismului. Poezia sa va fi caracterizată în continuare printr-o simplificare, prin forma ei închisă, rigoare logică, modalitatea de redactare-structurare a volumelor este deasemenea un gest de cumulativ.
Mai târziu Székely va performa și în alte două genuri: în 1968 îi apare microromanul Soó Péter bánata [Mâhnirea lui Soó Péter], iar în 1978 va avea loc premiera dramei Caligula helytartója [Guvernatorul lui Caligula] pe scena Teatrului Cetate din Gyula, Ungaria, piesă prezentată de Pesti Színház. Elek Tibor oferă următoarea caracterizare a activității autorului: „Încă de la începuturi ambiția scriitoricească a lui Székely János a trecut peste articularea chestiunilor socio-politice actuale, dincolo de așteptările politicii culturale și cele ale publicului, nu-și dorea mai puțin decât: »Să cuprindă în slove, să enunțe universul, da, asta e dorința.«” În viața literară a optat mai degrabă pentru postura de „om fără rol”, refuzând chiar unele distincții și premii. S-a numărat printre primii care s-au întors la atitudinea centrată pe literatură, prin modul în care s-au raportat la poetică și la prezența publică, detașându-se de retorica personajului public. A refuzat la rând premiile literare atribuite. A primit totuși două distincții postume: premiul Ady Endre, respectiv premiul revistei Alföld.
Cariera și opera i-au fost analizate de Elek Tibor și Szász László.
În prefața volumului Semmi – soha [Nimic – nicicând], o culegere extrem de riguroasă și severă apărută după moartea sa (1994) schițează sinteza punctelor de vedere referitoare la credoul legat de poezie și de selecție: „…îmi asum acest, și doar acest »corpus poetic«”. După care formulează o doleanță către posteritate ca „…nimeni să nu îndrăznească a sancționa judecățile mele selective (…); această culegere de poezii poate fi doar restrânsă, nicidecum completată”.
Poemul Dózsa a apărut în 1974 în seria Biblioteca Kriterion, fiind tradus de către Andrei Fischoff, cu o prefață semnată de Ioanichie Olteanu, iar un volum de poezii alese în 1988 în transpunerea lui Marius Tabacu.
Anturajul său îl cunoștea ca un om deosebit de excentric și amar, cea ce nici nu e de mirare, fiindcă a suportat foarte greu mediul creat de comunism (inclusiv atmosfera din redacția revistei Igaz Szó). Cele câteva propoziții prin care însumează toată amărăciunea celor 45 de ani scurși de la 1945 îl vor face pe cititor să realizeze josnicia acestei epoci: „Am publicat și poezii cu care nu am fost de acord niciodată. A existat de exemplu în viața mea o perioadă plină de sfâșieri, când puteam avea doar un singur scop: să-mi salvez tatăl din închisoare. Pentru asta (și chiar ulterior) am comis, am recunoscut, am scris orice – abia puteau să-mi ceară o sarcină conjuncturală pe care să nu fi îndeplinit-o de îndată! Pentru lucrările mele de atunci am avut parte de cea mai mare recunoaștere literară: într-adevăr mi-am regăsit tatăl. (De atunci nici nu-mi doresc nici un fel de distincție.)”
„Deși îmi pare rău, chiar și atunci mi-a părut rău de ce s-a întâmplat, dar nu voi regreta niciodată. Aș proceda la fel oricând, chiar și acum, dacă în schimb aș putea să-i regăsesc pe ai mei. (…) Ceea ce am scris »fervent« până la 1962, am făcut-o la comandă, a avut treabă cu viața, nimic în comun cu poezia. Arta, pe cum știm, e artă fiindcă nu e viață.”
Csillagfényben [În lumina astrală]. ÁIMK, Bukarest, 1955.
Mélyvizek partján [Pe malul apelor adânci]. ÁIMK, Bukarest, 1957.
Itthon vagyok. Lírai riport [Sunt acasă. Reportaj liric]. Irodalmi, Bukarest, 1961.
Küldetések. Versek [Misiuni. Poezii]. Ifjúsági, Bukarest, 1962.
A virágok átka. Versek [Blestemul florilor. Poezii]. Irodalmi, Bukarest, 1966.
Gyermekkorom ösvényei [Potecile copilăriei]. Ifjúsági, Bukarest, 1967.
Maradék. Versek 1954–1968 [Rămășițe. Poezii 1954–1968]. Irodalmi, Bukarest, 1969.
Az árnyék. – Soó Péter bánata [Umbra. – Mâhnirea lui Soó Péter]. Kriterion, Bukarest, 1972.
A hallgatás tornya [Turnul tăcerii]. Eminescu, Bukarest, 1972.
Egy rögeszme genezise. Esszék és bírálatok [Geneza unei idei fixe. Eseuri și critici]. Kriterion, Bukarest, 1978.
Képes krónika. Drame [Cronică pictată]. Magvető, Budapest, 1979.
A nyugati hadtest [Armata din occident]. Kriterion, Bukarest, 1979. (Mentor, Marosvásárhely, 20042)
Dózsa. Poéma [Dózsa. Poem]. Irodalmi, Bukarest, 1964. (Kriterion, Bukarest, 19892)
Mórok (dráma) [Mauri. Dramă]. Látó, 1990/6. és Kortárs, 1990/8-9.
Semmi – soha. Versek 1948–1986 [Nimic – nicicând. Poezii 1948–1986]. Kriterion, Bukarest, 1994.
A virágok átka. Válogatott versek [Blestemul florilor. Poezii alese]. Belvárosi, Budapest, 1998.
A másik torony [Celălalt turn]. Dacia, Kolozsvár, 1998.
Székely János összes drámái [Dramele culese ale lui Székely János]. Polis, Kolozsvár, 1999.
RoMIL; szekelyjanos.adatbank.transindex.ro
Foto: MTI, Ilovszky Béla
5minut