Rămâne orfan de tată la vârsta de doar un an, mama sa se va muta la Dej și își crește cei cinci copii din salariul de învățătoare. Traiectoria sa ulterioară e determinată de anturajul familial; exigența în exprimare caracteristică maghiarilor aflați în comunități mici și izolate. Obține diploma de bacalaureat la Colegiul Reformat din Cluj în 1924 și devine student al Institutului Teologic Protestant, perioadă în care obține o bursă Rockefeller și va studia în 1927–1928 la Universitatea St. Andrews din Scoția. După absolvirea Teologiei (1928) își completează pregătirea la Universitatea Ferdinand I. unde, pe lângă specializarea în engleză și maghiară, frecventează și cursuri de istorie universală. Deoarece lingvistica nu figura printre materiile de studiu, își va aprofunda cunoștințele într-o manieră autodidactă, participând și la cercul de specialitate organizat de studenți.
În 1930 este profesor suplinitor la Dej, în 1931 la Aiud, iar între anii 1933–36 a predat la Colegiul Reformat din Zalău. În același timp e o prezență permanentă în viața științifică clujeană. În primele sale publicații își propune inventarierea și analiza toponimelor din perioada secolelor XVI–XX. din Aiud, respectiv Zalău. În paralel și-a pregătit disertația de doctor Kéziratos énekeskönyveink és verses kézirataink a XVI–XIX. századból [Cărți de cântece religioase scrise de mână și manuscrise cu poezii]), susținută în 1936 la Universitatea din Debrecen.
A devenit cercetătorul Asociației Muzeul Transilvan, însușind bazele cercetării arhivistice de la Kelemen Lajos, reputatul specialist în domeniu. Întocmirea de compendii ale expresiilor și cuvintelor arhaice sau cu rol semantic modificat – iată o sarcină pe care și-a asumat-o în mod consecvent. Rezultatul cercetării asidue, care a durat mai multe decenii s-a concretizat într-o impresionantă bază de date: toponimiile ardelenești inventariate pe județe, însumând în jur de 650 de mii de cuvinte. Cartoteca astfel obținută a fost predată spre păstrare Bibliotecii Naționale Széchényi, unde se desfășoară și în prezent prelucrarea acesteia (între 2001–2006 au fost editate opt volume).
Szabó T. Attila a acordat o atenție sporită și pregătirii noilor generații de specialiști, organizând studenților tabere de vară pentru a se iniția în metodele cercetării mediului rural.
După semnarea celui de al doilea tratat de la Viena va deveni șef de catedră în reînființata universitate I. Ferenc József, respectiv va fi numit director al Institutului Lingvistic Maghiar. Funcțiile nu l-au împiedicat să-și continue munca de cercetare: va coordona Secția de Lingvistică din cadrul Institutului Științific Transilvan, din 1941 va prelua redactarea publicațiilor editate de Asociația Muzeul Transilvan. Este inițiatorul seriei Erdélyi Tudományos Füzetek [Caiete Științifice Ardelene], în 1944 va prelua conducerea Institutului Științific Transilvan; în 1945 participă la organizarea Universității Bolyai.
Presiunea crescândă a politicii de stat nu a reușit să-i știrbească prestigiul, dar nici el nu a scăpat de o marginalizare parțială: între 1952–1954 i s-a interzis să țină cursuri universitare, timp în care a lucrat ca cercetător. Devenind șef de catedră a inițiat mai multe expediții de cercetare în valea Crișului Negru și în Moldova, din culegerile efectuate în aceste zone a redactat câte un sumum în limba română în 1950 și 1952.
Evenimentele din 1956 și unificarea celor două universități în 1959 i-au subminat sănătatea, deși el personal n-a fost supus retorsiunii puterii.
Autoritățile au demarat atrofierea catedrei abia după pensionarea sa din 1971.
Sistematizarea cartotecii rezultate de pe urma cercetărilor arhivistice a început-o în anii ᾽60, pentru a pregăti editarea Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár [Registrul Transilvan Maghiar de Istorie a Limbii]; primul volum a apărut în 1975 în redactarea autorului, urmat de alte trei volume în perioada 1978–1984. Cenzura nu a permis continuarea publicării celorlalte volume. Volumele 2–4 au apărut datorită efortului redacțional al grupului de specialiști care activau în jurul lui Szabó T. Attila. Celelalte volume ale Registrului au fost publicate începând din 1993 cu sprijinul Academiei Maghiare.
Primul volum a fost redactat de savant, care a apelat la ajutorul sorei sale, Szabó T. Judit, în lucrările volumelor 2–4 a atras colegi lingviști, astfel că grupul de lucru a putut continua editarea imensului material și după moartea profesorului. Potrivit principiilor de redactare aplicate în decursul întocmirii Registrului, fiecare cuvânt se regăsește și în varianta română, respectiv germană. Informațiile sunt completate cu enunțuri în care apare cuvântul respectiv, cu mențiunea sursei citatului.
Pe lângă Registru Szabó T. Attila a efectuat și a coordonat cercetări de dialectologie. Pe baza activității din teren a elaborat în 1969 Moldvai csángó nyelvjárás atlasza [Atlasul dialectului ceangăilor moldoveni] – redactat împreună cu Gálffy Mózes și Márton Gyula –, dar cenzura a interzis publicarea, și lucrarea a fost editată abia în 1991.
Ca profesor universitar a ținut cursuri de istoria limbii, iar în cadrul unor cursuri speciale istoria dialectologiei și istoria ortografiei, respectiv cursuri de onomastică.
Opera sa conține nenumărate articole publicate în reviste și studii, majoritatea lor fiind publicate în reviste de specialitate din Ungaria. Între 1970–1981 la Editura Kriterion a apărut o serie de șase volume cu colecția scrierilor sale alese, cel de al șaptelea volum a putut fi editat doar după moartea sa în Ungaria. Aceste volume includ și bibliografia activității sale.
Savantul stins din viață la vârsta de 81 de ani e înmormântat în cimitirul Házsongárd (Central) din Cluj.
Litera T din numele său este prescurtarea de la Törpényi (Törpény/Tărpiu – localitate din județul Bistrița-Năsăud).
4minut