Somodi István a participat pentru prima dată la un concurs mondial cu ocazia celei de a patra ediții a jocurilor olimpice (prezența sa fiind o premieră și pentru sportul clujean), iar rezultatul obținut l-a înscris instantaneu în capitolul de atletică a istoriei sportului maghiar.
Tatăl său era un avocat recunoscut, Somodi a urmat și el aceeași carieră. A absolvit Colegiul Reformat din Cluj, unde a avut primul contact cu atletismul și patinajul. În 1903 obține medalia de aur la săritura în lungime în cadrul concursului zonal de la Debrecen. Se distinge prin talent de contemporanii săi, devenind în scurt timp cel mai bun dintre colegii de generație. A urmat cursurile facultății de drept din Cluj, obținând titlul de doctor în drept și științe politice.
Rememorând evoluția pe parcursul concursului de atletism din 1903 de la Cluj, își va aminti deja în primul rând de proba de înălțime: „Rivalii și chiar arbitrii de concurs urmăreau mișcările mele cu o oarecare îndoială, căci structura mea fizică era departe de cea a unui atlet bun. E drept, rezultatul era mai slab decât recordul național, și astăzi te face să zâmbești, dar atunci cu 172 cm puteai câștiga un concurs național. Eu am trecut de această înălțime, iar performanța a devenit cel mai bun rezultat de până atunci al sezonului. Din acest moment au început să mă remarce.”
Sportul reprezenta deci o parte importantă a vieții sale, în timpul studenției a participat pe cheltuială proprie la concursul jubiliar de la Atena din 1906.
După primul concurs internațional de anvergură se va concentra exclusiv pe cele două probe: săritura în înălțime, respectiv cea în lungime. 21. iulie 1908 este momentul în care obține cel mai mare succes: medalia de argint la săritura în înălțime în cadrul Olimpiadei de la Londra. În etapa eliminatorie a concursului din dimineața zilei respective alți doi sportivi au trecut peste ștacheta așezată la 188 de cm, dar Somodi a fost singurul care a reușit să repete performanța. În lipsa unor instrumente precise de măsurat s-a procedat la însumarea rezultatelor, astfel că toți cei trei sportivi au primit medalia de argint. La întoarcere a fost primit într-o atmosferă euforică, fiind adus cu trăsura de la gară până în centrul Clujului.
Stilul său de săritură a reprezentat un progres la nivel mondial, cu repercursiuni asupra întregii mișcări sportive internaționale, prin faptul că în timpul saltului corpul îi trecea aproape paralel peste ștachetă.
În același an, 1908, devine membru al Kolozsvári Egyetemi Atlétikai Club (KEAC) [Clubul Universitar Atletic din Cluj], una din asociațiile ce defineau viața sportivă transilvană. A stabilit noul record național deja în culorile clubului clujean, cu o săritură de 186, apoi cu o încercare reușită la 188 de cm.
Din cauza examenului de avocatură a lipsit de la olimpiada următoare – cea din Stockholm din 1912 –, dar a obținut locuri pe podium în numeroase concursuri maghiare și internaționale. După primul război mondial rămâne la Cluj, lucrează ca funcționar, dar activează și ca antrenor de atletism, reușind să pregătească mai mulți atleți renumiți. La finele celei de a doua conflagrații mondiale situația se va schimba: regimul comunist îi interzice participarea la orice fel de activitate sportivă. Astfel atletul, care a performat la nivel mondial timp de două decenii, a murit în condiții materiale precare. A fost înmormântat în cimitirul Házsongárd (Central) din Cluj; cu ocazia centenarului obținerii argintului olimpic au avut loc mai multe comemorări, cu acest prilej s-a editat și o carte dedicată memoriei lui Somodi István.
3minut