A fost unul din cei mai solicitați sculptori maghiari transilvăneni ai epocii noastre, de talentul căruia se ținea cont și în Europa. Copil al unor muncitori din fabrica de textile, își începe studiile medii la Școala de Arte Plastice, iar între 1957–1963 a fost studentul Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj, fiind discipolul lui Kós András, Romulus Ladea și Kádár Tibor.
Primele succese se leagă de anii studenției; în 1960 va primi bursă republicană. După obținerea diplomei a predat la facultatea de pedagogie, secția desen a universității din Timișoara. Apoi a devenit conferențiar la Universitatea Tehnică Traian Vuia. Din anul 1990 a activat ca profesor la facultatea de arte plastice a Universității de Vest, devenind astfel unul din întemeietorii pregătirii superioare de specialitate, contribuind la formarea generațiilor de sculptori.
Din anul 1963 a participat de regulă la expozițiile județene, naționale dar și internaționale, seria sa din cinci sculpturi de lemn (Rügyezés [Înmugurire], Ölelkezés [Îmbrățișare], Gyökér [Rădăcină], Hívás [Chemare] și Ikárosz) a fost expusă și la Bienala din Veneția.
În 1979 a primit medalia de aur la Bienala Internațională de Sculptură de la Ravenna pentru compoziția sa intitulată Dante világa [Lumea lui Dante]. A participat la călătorii de studiu în mai multe țări din Europa, a avut expoziții personale în Elveția, Germania, Austria și Ungaria. În decursul carierei a creat sculpturi despre nemumărate figuri eterne ale culturii maghiare, printre care Bartók Béla, Kőrösi Csoma Sándor, Kriza János.
Stilul său poate fi integrat în tendințele neoconstructiviste ale secolului al 20-lea. Recurge într-o manieră curajoasă la forme geometrice, atașându-le forme puternic stilizate, astfel deschide calea dimensiunilor monumentale des uzitate. Din această cauză creațiile sale accentuează adesea elementul plastic al lucrării, formele exprimând relațiile dintre compact-suplu, o antinomie care induce sentimentul de echilibru. A reușit să genereze un limbaj specific al formelor, prin care și-a urmărit propria traiectorie artistică. A abordat mai multe materiale: la început a lucrat în lemn, apoi în metal, mai ales în bronz.
Era peocupat în mod constant de funcția colectivă a sculpturii, astfel se explică prezența frecventă a lucrărilor lui Jecza în piețe publice.
A fost adeptul libertății artistice pure, grandoarea umană, sublimul existenței și a valorilor morale răzbat prin creații, statuile sale devin astfel nu doar obiecte care au menirea umplerii unui spațiu gol, ci prin prezența lor energică devin fragmente ale cotidianului.
Potrivit aprecierii lui Szekernyés János: „Jecza Péter ne prezintă în compozițiile sale de efect unitatea perfectă prin îngemănarea esențială a dualului, ca o coeziune fertilă a polurilor contrare, a dramatismului și a bucuriei de viață.”
Ca recunoaștere a meritelor sale a fost ales membru corespondent al Academiei Maghiare de Studii și al Academiei Maghiare de Artă.
A trecut în neființă după o boală îndelungată la Timișoara, a fost așezat pe catafalc în Galeria Triade, instituție de artă înființată de Jecza Péter.
Elmélkedés [Meditație], 1970.
Közeledés [Apropiere], 1972.
Nike II, 1977.
Prométheusz I, 1984.
Egyesülés [Unire], 1988.
Egyedüllét [Solitudine], 1994.
3minut