Și-a început studiile în orașul natal, unde Csíki Endre îi atrăgea atenția asupra operelor lui Bartók și Kodály. Urmează cursurile Liceului Romano-Catolic din Cluj, obținând diploma de bacalaureat în 1931. Este student al Conservatorului de Muzică din Cluj în perioada 1936–1940, iar între anii 1941–1944 și-a continuat studiile la Institutul de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Kodály Zoltán a avut cea mai mare influență asupra tânărului specialist. Își definitivează pregătirea la Cluj, unde va obține diploma în 1948. În anii petrecuți la Dej se pregătea pentru o carieră de pianist, dar din cauze medicale a fost nevoit să întrerupă preparativele, astfel că va opta pentru componistică. Printe primele lucrări se numără sonate pentru pian și piese compuse pentru cvartet de coarde, ulterior s-a reorientat către cercetarea folclorului și activitatea didactică.
Cariera de profesor/învățător demarează în localitatea Urișor de lângă Dej, unde a cules și cântece populare românești (1940–1941). În perioada următoare a predat muzică la școala pedagogică din Cluj, secția educatoare. Începând din anii 1950 a fost profesor la Institutul de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, mai întâi ca lector, apoi devine conferențiar. Este perioada în care va prezenta noua sa viziune în domeniul armoniei și formelor muzicale, completată cu curicula concepută de Márkos Albert.
Și-a fixat ca scop primordial cercetarea, culegerea și sistematizarea muzicii populare; în calitatea sa de discipol al lui Kodály Zoltán considera că în acest sens s-au înregistrat progrese insuficiente, totodată a conștientizat faptul că fenomenul modernizării reprezintă un real pericol în privința perpetuării universului muzical popular.
Metodologia cercetării și-a însușit-o în timpul studiilor budapestane, abordarea fiind perfecționată în decursul deplasărilor pe teren. În timpul vacanțelor studenției – cu sprijinul Departamentului de cercetare rurală și de folclor din Budapesta – a cules un material însemnat de muzică populară în valea Cașinului, la Armășeni, apoi peste un an la Căpâlnița.
După întoarcerea în Transilvania a luat ființă Institutul de Folclor sub patronajul Academiei Române – cu denumirea actuală de Arhiva de Folclor –, Jagamas s-a pus în serviciul acestuia. Până la pensionare (1976) a activat ca cercetător principal al Institutului și s-a ocupat de culegerea muzicii populare aparținând minorităților naționale din Transilvania. Aria sa de acoperire era destul de vastă: a început mai întâi cu identificarea zonei Crișului Negru, continuând cu valea Someșului Mare, secțiunea superioară a văii Mureșului, apoi în Țara Călatei și în Câmpia Transilvaniei. Cele mai importante cercetări se leagă de comunitățile de ceangăi din Moldova, Ghimeș și din Țara Bârsei. Vorbim de un material imens, de peste 6 000 de melodii. Jagamas a apelat în decursul cercetărilor și la aportul discipolilor săi.
În studiul său de muzicologie a prezentat istoria cercetării muzicii populare maghiare, a completat dialectele descrise de Bartók, a sporit cunoștințele despre stilul vechi și cel nou al folclorului; a schițat procesele cercetărilor actuale și a celor care se întrezăreau în viitorul apropiat.
Modelele sale erau Bartók Béla și Kodály Zoltán, iar el a reușit să se ridice la nivelul acestora, devenind la rândul său o personalitate proeminentă, o somitate exemplară pentru discipoli și colaboratori.
A fost membru al Uniunii Compozitorilor din România, membru de onoare a Societății Maghiare de Folclor, președinte de onoare a Societății Muzicienilor Maghiari din România. Premiul Széchenyi a reprezentat cea mai însemnată distincție prin care i s-a recunoscut importanța și valoarea activității de specialist.
Iată cum a evaluat Almási István activitatea depusă de Jagamas: „Enorma sa erudiție în domeniu, un specialist dedicat cauzei, el este cel mai demn și cel mai menit continuator al muncii de cercetare dezvoltate de clasicii etnomuzicologiei noastre – Vikár Béla, Seprődi János, Bartók Béla, Kodály Zoltán, Lajtha László, Domokos Pál Péter, Járdányi Pál. (…) A realizat culegeri ample cu o sârguință și o perseverență fără egal, deseori riscându-și sănătatea, asumându-și riscuri materiale. (…) Nu putem accentua destul valoarea enormă a acestei colecții grandioase de melodii populare. (…) realizarea ei îl așează pe Jagamas János printre cei mai eminenți etnomuzicologi est-europeni.”
Moștenirea spirituală a lui Jagamas cuprinde 3000 de înregistrări, printre care cântece populare și balade ceangăiești; acest material imens a fost publicat în 2015. Anterior textul acestor melodii a apărut și în formă tipărită în 500 de exemplare.
Mormântul său se află în cimitirul catolic armenesc din Gherla.
Moldvai csángó népdalok és népballadák [Cântece și balade populare ceangăiești din Moldova] – coautor Faragó József, 1954.
Adatok a romániai magyar népzenei dialektusok kérdéséhez [Contribuții la problema dialectelor muzicicii populare maghiare din România] – 1956.
Romániai magyar népdalok [Cântece populare maghiare din România], volum editat împreună cu Faragó József, 1974.
Magyaró énekes népzenéje [Folclorul cântat al satului Aluniș]. 1984.
A népzene mikrokozmoszában [În microcosmosul muzicii populare]. 1984.
4minut