Pe linie maternă provine dintr-o familie săsească din Bistrița. Frecventează cursurile Liceului Romano-Catolic din Miercurea Ciuc și e trimis pe front la vârsta de 17 ani. În decursul luptelor trupa sa se va retrage în vestul Ungariei, iar Fodor va scăpa teafăr din conflagrație. Obține diploma la secția de română–germană a Universității Bolyai, după absolvire este profesor pentru scurt timp la Sânnicolau Mare.
În perioada 1951–1956 devine redactor la filiala clujeană a Editurii Literare, ocupându-se în special de volumele traduse din limba română, între 1956 – de la înființare – și 1988 a fost colaboratorul revistei pentru copii Napsugár (din 1980 la A Haza Sólymai, varianta în limba maghiară a revistei Șoimii patriei), dar publică în cotidianul maghiar de la București (Előre) nuvele, fragmente de roman, publicistică. Povestirile și nuvelele îi apar în revista Utunk și Igaz Szó.
În 1990 – la solicitarea lui Bajor Andor – s-a implicat în fondarea revistei catolice clujene Keresztény Szó, fiind redactorul ei până în 1991.
În perioada 1992–2003 semna o rubrică permanentă (Üzenet az úszó jégtábláról [Mesaj de pe banchiza plutitoare]) în revista A Hét în care apăreau scrieri referitoare la actualitatea din viața publică și politică. Gira câte o rubrică și la ziarele din Cluj, respectiv Miercurea Ciuc – Szabadság, respectiv Hargita Népe (în cotidianul ciucan chiar în două serii: Levelek hazulról haza, 1995; însumate ulterior în volumul Levelek – haza, din 1977, cartea cuprinzând textele apărute în perioada ianuarie 2000–martie 2003).
Revista Helikon i-a publicat memoriile, confesiunile, amintirile din război.
Nuvelele sale apar la începutul anilor 50, primele volume (Fehérfenyő [Bradul alb] 1954, Gyöngyvirágos puszta [Pusta cu lăcrămioare], 1955) ni-l prezintă mai ales ca scriitor al universului secuiesc rural, în această etapă scrierile sale sunt caracterizate prin descrieri vibrante de peisaje, iar înfățișarea eroilor amintește de tehnicile lui Móricz Zsigmond. Peste un deceniu își va găsi propria voce în microromanele Önarckép [Autoportret] (1964), și Krónika (1966). Tema o reprezintă căutările unui pictor pornit dintr-un sat secuiesc, acțiunea e pigmentată de prezentarea problemelor mediului sătesc în contextul schimbărilor aduse de colectivizare. Volumele care urmează sunt caracterizate preponderant de o abordare ctritică a trecutului și o raportare retroactivă mai intransigentă față de atitudini umane: microromanul Büdösgödör [Groapa puturoasă] (1970) îi oferă prilejul de a reedita evenimentele cotidiene într-o mofetă, iar în Megőrizlek [Te voi păstra] – 1973 – moartea tragică a fetiței sale îl îndeamnă la parcurgerea unei traiectorii autoreflexive. Succesul plenar se datorează volumului Egy nap – egy élet (1976). În această carte „se confesează fără parafrazări și ascunzișuri despre condiția de scriitor, despre pierderi, anturaj, și despre viața literară”. În romanele care vor urma apare aceeași viziune autocritică-critică despre lume: prin intermediul eroului („antieroului”) principal al romanului Az ígéret földje [Tărâmul făgăduinței] –1984 – putem urmări viața plină de compromisuri a unui om care și-a propus să ajungă cu orice preț la etatea de 100 de ani. Amintirile proprii despre război sunt însumate în romanul Sündisznóállás [Poziția falanster] – 2002. Cartea va avea ulterior o versiune rescrisă și adăugită, publicată în 2005, o lucrare în care romanul autobiografic devine în același timp un manifest antirăzboinic, prin demascarea aspectelor dezumanizante ale oricărei conflagrații. Este autorul a zeci de romane și volume de povestiri dedicate copiilor și tinerilor (Táborozók [În tabără], 1959; Új barátok [Prieteni noi], 1960; Jóska meg a sóska [Jóska și macrișul], 1962; Elveszett egy kicsi leány [S-a pierdut o fetiță], 1964; A felnőttek idegesek [Adulți nervoși], 1974; Mosóteknőben a világ körül [În jurul lumii într-o vană], 1976; Fülöpke beszámolói [Relatările lui Fülöpke], 1984 – multe din ele fiind traduse în limbile română și germană). Dintre toate acestea însă romanul-poveste Csipike (Cipi) i-a adus recunoașterea, un succes care a depășit granițele țării.
Cartea Csipike, a gonosz törpe (Piticul cel fioros) a apărut inițial în episoade pe paginile revistei Napsugár în 1964-ban, apoi și în volum – având nenumărate ediții. Poveștii de bază, cu timpul i s-au alăturat și alte istorisiri – Csipike és Kukucsi [Cipi și Kukucsi]; Csipike, a boldog óriás (Cipi – acest uriaș fericit); Csipike és Tipetupa [Cipi și Tipetupa]; Csipike és a Gonosz Ostoba [Cipi și Nătângul cel Rău] – întreaga serie fiind publicată de Editura Pro-Print din Miercurea Ciuc în 1998 și 2007. Autorul era de părere că succesul cărții se datorează în mare parte și desenelor lui Rusz Lívia. Potrivit lui Kántor Lajos: „Mesajul drăguțelor figuri de basm din pădure ajunge concomitent la copii și adulți, exemplul lui Csipike, cel al piticului binevoitor, care pe parcursul poveștii devine un obsedat al puterii, este o creație perenă socotită chir și chiar și »la scara adulților«.”
Unele părți din seria Csipike au fost traduse și publicate și în limbile română (D. R Popescu), rusă, lituaniană și germană.
Fodor s-a dedicat creației cu o energie juvenilă în perioada 1990–2006 (după care, datorită înrăutățirii stării sale de sănatate, își reduce activitatea), popularitatea sa se datora și faptului că cititorii îl considerau un om și un autor veridic, care nu s-a compromis în timpul dictaturii.
Activitatea sa de traducător este deasemenea una proeminentă, a tradus din operele de bază ale literaturii, printre alții texte de Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, George Topîrceanu, respectiv mai multe lucrări ale lui Dumitru Radu Popescu și Alecu Ivan Ghilia.
În 1982 este distins cu marele premiu al Uniunii Scriitorilor din România, în 1998 primește Ordinul de Merit al Republicii Ungare în grad de ofițer, iar în 2001 i se atribuie premiul József Attila.
Se află în pregătire o monografie Fodor Sándor, proiectată a fi publicată în decembrie 2018.
A megálmodott ház. Novellák [Casa din vis. Nuvele]. 1996
Bimbi tábornok (+ A felnőttek idegesek. + A Fekete-erdő.) [Generalul Bimbi. (+ Adulți nervoși. + Pădurea neagră]. 1998
A tizenegyedik üveg (+ Egy nap – egy élet. + Tíz üveg borvíz) [A unsprezecea butelie (+O zi – o viață. +Zece sticle de apă minerală]. 2000
RoMIL
*** Békében, háborúban, bontakozó kommunizmusban. Fodor Sándor Emlékkonferencia. (Szerk. Dávid Gyula.) Erdélyi Híradó – Erdélyi Magyar Írók Ligája, Kolozsvár, 2017.
5minut