Cercetător proeminent a științei literaturii și istoriei literaturii ardelene, dar și promotor al activității științifice, profesor universitar, publicist.
Orașul natal asigură mediul pentru studiile medii și cele universitare, în urma cărora obține diploma la specializarea limbă și literatură maghiară. Între anii 1968–1971 este preparator la catedra de limbă maghiară a Universității Babeș–Bolyai, începând din 1972 devine asistent la catedra de literatură. Își susține lucrarea de doctorat în 1977, după care predă ca lector. Primul ei volum apare în 1975, cu titlul Mindennapi nyelvünk [Limba noastră cea de toate zilele]. Lucrarea sa Teremtett világ [Lumea creată] din 1983 are cel mai mare impact atât în cercurile transilvane din domeniu, cât și asupra breslei specialiștilor din Ungaria. Semnează de asemenea volume care oferă repere importante în interpretarea poeziei contemporane maghiare din România: Találkozás az egyszerivel. Kísérlet mai líránk értelmezésére [Întâlnire cu singularul. Tentativă de interpretare a liricii noastre contemporane] (1978), és Álom és értelem. Szilágyi Domokos lírai létértelmezése [Vis și rațiune. Ontologia lirică a lui Szilágyi Domokos] (1990).
În anii dictaturii a fost solidară în mod perseverent cu studenții ei, protestând – până la nivelul ministerului educației – împotriva repartizării discriminatorii și agresive a absolvenților de facultate. Într-un interviu considera cursurile ținute la universitate adevărate insule, unde prin prelegerile despre literatură atingea acea stare de libertate mult râvnită.
Studiile, respectiv articolele de oblăduire a limbii și cele stilistice au fost publicate de revista universitară de specialitate Studia UBB, de revistele Korunk, A Hét, Utunk, Dolgozó Nő și cotidianul clujean Igazság. Este coautor al antologiei filozofico-ideologice Látóhatár cu studiul Tudatformáló nyelvművelés [Cultivarea limbii – modelarea conștiinței] (1973).
Din anii ’80 organele de siguranță a statutului o supun împreună cu familia unei urmăriri tot mai stricte, i se refuză emiterea pașaportului, manuscrisele scrierilor și studiilor sunt confiscate. Măsurile luate împotriva ei sunt urmare a faptului că Cs. Gyimesi a fost membru activ al forumului liber de dispute Limes Kör, iar în ultimii ani ai dictaturii a solidarizat deschis cu Doina Cornea. În această perioadă își scrie cartea Gyöngy és homok [Perlă și nisip], volum publicat abia în 1992. Cs. Gyimesi Éva face o analiză a atitudinii intelectualității maghiare ardelene din perioada interbelică și cea a ideologiei transilvaniste: conchide prin a remarca faptul că această ideologie este o utopie și o iluzie, iar în noul sistem politic va fi nevoie de un echilibru între transilvanismul caracterizat ca mod de supraviețuire, respectiv lupta politică și juridică.
După 1990 se implică în viața publică, cât și în efortul de organizare a activității științifice.
Se numără printre fondatorii UDMR, și în anii 1994–1995 deține funcția de vicepreședinte pe probleme de educație, a întemeiat Colegiul Invizibil, considerat o instituție de autoeducare și perfecționare a studenților. Din 1990 este profesor al Universității Babeș–Bolyai, începând din 1994 preț de patru ani va fi șeful catedrei de literatură maghiară.
În 2009 îi apare cartea în care face analiza proceselor verbale de înregistrare și a documentelor de urmărire emise de organele Securității Szem a láncban. Bevezetés a szekusdossziék hermeneutikájába [Ochi de lanț. Întroducere în hermeneutica dosarelor de Securitate], în care a încercat să înțeleagă și să-i ajute și pe ceilalți să realizeze modul de funcționare al aparatului de securitate în perioada regimului comunist. Alege o optică „de la firul ierbii”, așezând în prim-plan importanța amănuntelor, și nu senzația demascării turnătorilor și colaboratorilor.
Atitudinea de rezistență în timpul comunismului i-a fost recunoscută prin mai multe premii și distincții: a primit printre altele premiul Ius Humana (Amsterdam, 1990) și premiul penru minorități acordat de Fundația Ponkkala (Helsinki, 1990), Ordinul de Merit al Republicii Ungare în grad de ofițer (pentru civili), respectiv premiul Memorial Pulitzer (2005). Universitatea din Szeged i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa (1995).
Találkozás az egyszerivel. Kísérlet mai líránk értelmezésére [Întâlnire cu singularul. Tentativă de interpretare a liricii noastre contemporane]. Kriterion, Bukarest, 1978.
Teremtett világ. Rendhagyó bevezetés az irodalomba [Lumea creată. Introducere neconvențională în literatură]. Kriterion, Bukarest 1983.
Álom és értelem. Szilágyi Domokos lírai létértelmezése [Vis și rațiune. Ontologia lirică a lui Szilágyi Domokos]. Kriterion, Bukarest 1990.
Gyöngy és homok. Ideológiai értékjelképek az erdélyi magyar irodalomban [Perlă și nisip. Simboluri de valori ideologice în literatura maghiară din Transilvania]. Kriterion, Bukarest 1992.
Honvágy a hazában [Dor de patrie în țară]. Budapest, 1993.
Colloquium Transsylvanicum. Értelmiségi önreflexiók [Colloquium Transsylvanicum. Autoreflexii intelectuale]. Mentor, Marosvásárhely, 1998.
Szem a láncban. Bevezetés a szekusdossziék hermeneutikájába [Ochi de lanț. Introducere în hermeneutica dosarelor Securității]. Komp-Press, Kolozsvár, 2009.
4minut